Confidenţialitate


Barna, USR: Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi


Barna, USR: Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi

Șansele ca Dan Barna să treacă în turul doi s-au diminuat pe măsură ce au fost centralizate voturile, candidatul USR – PLUS anunțând pe pagina lui de Facebook, în urmă cu puțin timp, că numărătoarea paralelă din diaspora arată că nu a adunat suficiente voturi cât să recupereze distanța indicată de exit-poll dintre el și Viorica Dăncilă.

”Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine și în Alianța USR PLUS la aceste alegeri. Le mulțumesc în mod special celor din Diaspora pentru prezența istorică de astăzi.

Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reușit să intrăm în turul 2. Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi.

Dincolo de voturi, această campanie a însemnat sute de mii de români cu care am vorbit, lucrurile pe care le-am învățat de la ei, miile de kilometri pe care i-am străbătut prin toată țara. Sunt alături de colegii mei, care au muncit enorm în această campanie și le transmit că sunt mândru de ceea ce am reușit să facem. Vom continua să luptăm cu toată energia noastră pentru o Românie care se modernizează și se curăță de corupție.

Alianța USR PLUS va continua. Rămânem acea forță politică în care oamenii își pun speranțele pentru schimbarea adevărată a României. Continuăm împreună și nu ne vom da bătuți”, a scris Dan Barna pe Facebook.

După centralizarea a 92% din voturi, KLAUS-WERNER IOHANNIS are 36,97%, VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ 23,5%, ILIE-DAN BARNA 14,18% și MIRCEA DIACONU 9,14%.

Pe europafm.ro găsiți într-o formă grafică intuitivă, ușor de înțeles, datele oficiale furnizate de către AEP și Birourile Electorale cât și datele preluate prin aplicația Monitorizare Vot dezvoltată de Code4Romania, despre alegerile din România.


Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…