Confidenţialitate


Dacian Cioloș: ”Eforturile noastre în Parlamentul European dau roade”


Dacian Cioloș: ”Eforturile noastre în Parlamentul European dau roade”

Una dintre primele reacții pentru votul favorabil primit de Laura Codruța Koveși a venit de la Dacian Cioloș, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook.

“Eforturile noastre în Parlamentul European dau roade. Mă bucur că Laura Codruţa Kovesi a primit azi un vot pozitiv în Consiliu de la ambasadorii statelor membre şi, astfel, are cale liberă pentru funcţia de procuror-şef european. O felicit, este meritul ei că a ajuns aici şi a convins prin integritate şi competenţă dovedită în conducerea DNA şi a Ministerului Public.

Am reuşit împreună cu colegii din Alianţa USR PLUS şi din grupul Renew Europe să acţionăm coordonat pentru a depăşi blocajul politic care a existat până acum, în parte şi datorită împotrivirii guvernului PSD. Din fericire, Franţa şi guverne ale statelor membre cu care am avut discuţii în ultimele luni şi-au schimbat poziţia şi azi au votat pentru candidata română, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple de la început dacă PSD nu ar fi acţionat invers faţă de interesul României”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.


Ultimele stiri
Luca Niculescu a depus la Parlament lista cu Guvernul pentru care va cere votul de învestitură și programul…

Care sunt prioritățile viitorului Executiv. Luca Niculescu: „Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în…

Oana Țoiu: Luca Niculescu va fi un premier cu „putere de împrumut”. Rolul premierului desemnat în aderarea României…

Picnic în Familie revine cu o ediție specială de Halloween, pe 24 octombrie

Franţa: Premierul denunţă transformarea protestelor elevilor într-o „mişcare de violenţe urbane”

Guvernul demis nu poate aloca bani pentru restanțele salariale ale magistraților. Motivul invocat de Palatul Victoria | AUDIO

Dr. Teodor Holhoș, la „La Drum cu Europa FM”: „Am riscat totul și am pus banii de nuntă…

Cei cinci membri ai echipajului de pe nava „Wide Trader”, transportați la spital, sunt cooperanți. Continuă operațiunile pentru…

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică | AUDIO

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Reacția Executivului: „Guvernul interimar nu poate…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează