Confidenţialitate


Curtea Constituțională respinge modificarea legii care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate


Curtea Constituțională respinge modificarea legii care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate

Curtea Constituţională a României a admis, parţial, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis legată de neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate.

“Considerăm că această soluţie legislativă se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a conduce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere. (…) Apreciem că activităţile poliţiei rutiere de aplicare a legii privind respectarea vitezei legale de circulaţie nu trebuie să se rezume la acţiuni vizibile şi presemnalizate, în caz contrar aceasta urmând a se afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi atribuţiile prevăzute de lege”, spunea Klaus Iohannis.


Ultimele stiri
Luca Niculescu a depus la Parlament lista cu Guvernul pentru care va cere votul de învestitură și programul…

Care sunt prioritățile viitorului Executiv. Luca Niculescu: „Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în…

Oana Țoiu: Luca Niculescu va fi un premier cu „putere de împrumut”. Rolul premierului desemnat în aderarea României…

Picnic în Familie revine cu o ediție specială de Halloween, pe 24 octombrie

Franţa: Premierul denunţă transformarea protestelor elevilor într-o „mişcare de violenţe urbane”

Guvernul demis nu poate aloca bani pentru restanțele salariale ale magistraților. Motivul invocat de Palatul Victoria | AUDIO

Dr. Teodor Holhoș, la „La Drum cu Europa FM”: „Am riscat totul și am pus banii de nuntă…

Cei cinci membri ai echipajului de pe nava „Wide Trader”, transportați la spital, sunt cooperanți. Continuă operațiunile pentru…

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică | AUDIO

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Reacția Executivului: „Guvernul interimar nu poate…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează