Confidenţialitate


Cum va arăta Spitalul Rădăuți pe care Ștefan Mandachi vrea să-l ridice din donații – GALERIE FOTO


Cum va arăta Spitalul Rădăuți pe care Ștefan Mandachi vrea să-l ridice din donații – GALERIE FOTO

Omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi susţine proiectul de construire a unui spital în municipiul Rădăuţi.

Clădirea nouă va avea 42 de paturi dedicate într-o primă fază bolnavilor COVID-19, ulterior fiind dedicată pacienților internați la Boli Infecţioase.

O pare din fonduri există deja, din donații, dar ar mai fi nevoie de bani pentru dotărea unităţii medicale, care sunt adunați printr-o strângere de fonduri inițiată de ”Asociația umanitară Jeni Mandachi” pe site-ul www.1cmspital.ro.

Primele lucrări au început deja, Spitalul Rădăuți alaturi de municipalitate pornind acțiunile de demolare și curățare pentru spațiile pe care urmează să se ridice spitalul.

Donatorii care susțin construcția noului spital de la Rădăuți își vor găsi numele inscripționat pe un perete, sub titlul ”Ctitori Spital”, după cum arată simularea publicată pe europafm.ro:

În mod excepțional, termenul va fi folosit pentru noua clădire de la Spitalul Rădăuți ridicată cu ajutorul donațiilor, chiar dacă ”ctitorul” este definit drept o persoană care suportă în total sau în parte cheltuielile pentru construirea sau reconstruirea unei biserici ortodoxe sau a unei mănăstiri, sau pentru înzestrarea acestora cu icoane, fresce, obiecte liturgice și de artă.

Planul zonei unde au loc lucările:


Ultimele stiri
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. Decizia Tribunalului București nu este definitivă

Franța: Judocanul Teddy Riner, de cinci ori campion olimpic, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2027 |…

Ministrul Muncii cere ca măsurile asumate de Guvern să aibă bugetul alocat. Florin Manole: „Cifrele arată că nu…

UE dă în judecată IBM și alte două companii pentru întârzierile în dezvoltarea sistemului de intrare-ieșire la frontiere…

Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO

Peste un milion de euro strânși pentru doi polițiști răniți în atacul armat din Cracovia. Peste 100.000 de…

Vizita președintei Comisiei Europene la București. Ursula von der Leyen va anunța un sprijin pentru România și Bulgaria,…

Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism…

România negociază cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro. Critici privind…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează