Confidenţialitate


Cum va arăta showul României pe scena Eurovision 2018 – GALERIE FOTO


Cum va arăta showul României pe scena Eurovision 2018 – GALERIE FOTO

Reprezentanții României au avut prima repetiţie oficială pentru Eurovision 2018, ocazie cu care s-au putut vedea și primele detalii ale showului României pe scena concursului muzical.

După repetiţie, regizorul Petre Năstase și Gabriel Scîrlet, regizorul muzical, alături de artişti şi Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României, au discutat in Viewing Room cu echipa tehnică a gazdelor detaliile show-ului. Vineri, 4 mai, va avea loc a doua sesiune de repetiții în care vor fi puse la punct ultimele detalii pentru showul României pe scena Eurovision 2018.

„Suntem încântați să realizăm o premieră la Eurovision, aducând pe scena concursului nu mai puțin de 31 de personaje.

Chiar dacă regulamentul nu permite mai mult de șase artiști pe scenă, noi vom realiza o premieră și vom fi, într-un fel, mai mulți. Spectacolul nostru include și 25 de manechine purtând măști care sugerează depersonalizarea și riscul pierderii identității într-o lume tot mai grăbită și mai indiferentă, la care suntem martori în viața de zi cu zi. Conceptul accentuează mesajul piesei, care este unul de speranță și de încurajare. Vrem să accentuăm cât de important este să te oprești, să privești în jurul tău și să te bucuri de viață”, au declarat artiștii la conferința de presă care a urmat reptițiilor de pe scena Eurovision.

Cum s-a văzut la prima repetiție oficială showul României pe scena Eurovision 2018


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…