Confidenţialitate


Cum au dispărut vaccinurile din România


Cum au dispărut vaccinurile din România

Vaccinul hexavalent va ajunge în cabinetele medicilor în cursul lunii aprilie, au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății pentru Deșteptarea, în condițiile în care termenul inițial era martie.

Licitația încheiată de fosta conducere a Ministerului fost reluată, pe motiv că procedura ar fi fost „incorect demarată”. Când am cerut detalii despre neregulile respective, ni s-a spus că explicațiile nu vor face ca vaccinurile să ajungă mai repede în țară.
“Astea cred că sunt detalii tehnice care nu cred că încălzesc cu nimic părintele că nu există în acest moment vaccinul hexavalent”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Compania care importa vaccinul hexavalent a dat faliment și fosta conducere a Ministerului Sănătății a căutat alt distribuitor. Teoretic, licitația se încheiase, dar Vlad Voiculescu, fost Ministru al Sănătății, a refuzat să semneze contractul.
“Contractele Ministerului Sănătății cu distribuitorii prevăd că distribuitorul poate fi tras la răspundere doar în cazul este vina lui exclusivă. Niciodată nu e vină exclusivă a unui distribuitor”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Contractul ar fi fost modificat ulterior și spune Vlad Voiculescu, mai era nevoie doar de semnătura noului ministru.
Celălalt vaccin care nu se găsește, anti-hepaticul B, e produs în Coreea de Sud. Fabricii i-a expirat licența pentru Europa și vreme de câteva luni, exportul către Uniunea Europeană a fost oprit. În condiţiile unui contract corect, distribuitorul trebuia să aducă de unde ştie el mai bine, alte vaccinuri anti-hepatice.
Pe de altă parte, hexavalentul asigură imunizarea pentru şase boli şi una dintre ele este chiar hepatita B. Aşa că la nivelul Ministerului s-a decis ca până se rezolvă problemele cu vaccinul anti-hepatic, acesta să fie înlocuit cu vaccin hexavalent. Lucru care a făcut ca stocurile să scadă ceva mai repede.
Noua conducere a Ministerului spune că mai are doze de vaccin hexavalent. Nu foarte multe, spune Amalia Șerban, director general al Direcției de Sănătate Publică.

“Sunt Direcții de Sănătate și cabinete unde există. La sfârșitul lunii mai erau 54 de mii de doze. Dar asta va ajunge pentru o lună”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Așadar, o bună comunicare între Direcțiile Județene ar fi putut compensa într-o oarecare măsură lipsa vaccinului. De pildă, când se termină hexavalentul în Giurgiu, s-ar putea aduce din alt județ.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează