Confidenţialitate


Cum au arătat protestele de miercuri din fața Palatului Parlamentului – GALERIE FOTO


Cum au arătat protestele de miercuri din fața Palatului Parlamentului – GALERIE FOTO

Miercuri, modificările la legile justiției, ale căror amendamente au fost votate în plenul Parlamentului, de coaliția PSD-ALDE, au scos din nou oamenii în stradă. De data aceasta, sute de protestatari au ieșit în fața Parlamentului. Fotograful Octav Drăgan a surprins în imagini atmosfera de miercuri seara din centrul Bucureștiului, în timpul protestelor.

Printre cele mai importante modificări adoptate de Comisia parlamentară specială privind legile justiției se numără aceea că șeful statului nu poate refuza numirea președintelui și vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Un alt articol al acestui proiect prevede că membrii familiilor aflați în întreținerea judecătorilor și procurorilor vor beneficia de asistență medicală gratuită.

Parlamentarii au mai decis că judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani numai în aceste funcții se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare și beneficiază de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate în calitate de judecător sau procuror, actualizate la data stabilirii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor îndreptățite.

Un alt amendament adoptat prevede că se consideră vechime în magistratură perioada în care o persoană a exercitat funcția de notar de stat.

Oamenii au ieșit în stradă, miercuri, alarmați de modul în care au decurs dezbaterile la legile justiției și la statulul magistraților.

La un moment dat, protestatarii i-au împins pe jadarmi, au rupt cordonul, au blocat Bulevardul Naţiunilor Unite. Apoi, jandarmii s-au regrupat şi i-au împins din nou în alveola Pieţei Constituţiei, iar traficul a revenit la normal. Un nou moment tensionat a fost atunci când parlamentarii au început să iasă din Casa Poporului. Circulația în zonă, pe Bulevardul Națiunilor Unite, a fost blocată câteva minute de către polițiști și jandarmi, pentru a permite mașinilor parlamentarilor să părăsească în siguranță incinta Palatului Parlamentului.


Ultimele stiri
Percheziții la Parchetul Curții de Apel Constanța într-un dosar de corupție. Doi procurori sunt vizați

ANRE va introduce un sistem de evaluare pentru furnizorii de energie și gaze. Consumatorii vor putea lăsa recenzii…

Ce măsuri poate lua ANRE pentru blocarea „băieților deștepți” din energie. Șeful instituției, George Niculescu: Cea mai mare…

Plutonierul care l-a văzut pe băiețelul de cinci ani, căutat timp de două zile la Sebeșu de Sus:…

Amenzi mai mari pentru gălăgie și muzică la volum ridicat. Camera Deputaților a adoptat legea | AUDIO

Donald Trump a ajuns în China. Discuțiile cu liderul Xi Jinping vor viza, printre altele, comerțul și conflictele…

Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…