Confidenţialitate


Cum au arătat protestele de miercuri din fața Palatului Parlamentului – GALERIE FOTO


Cum au arătat protestele de miercuri din fața Palatului Parlamentului – GALERIE FOTO

Miercuri, modificările la legile justiției, ale căror amendamente au fost votate în plenul Parlamentului, de coaliția PSD-ALDE, au scos din nou oamenii în stradă. De data aceasta, sute de protestatari au ieșit în fața Parlamentului. Fotograful Octav Drăgan a surprins în imagini atmosfera de miercuri seara din centrul Bucureștiului, în timpul protestelor.

Printre cele mai importante modificări adoptate de Comisia parlamentară specială privind legile justiției se numără aceea că șeful statului nu poate refuza numirea președintelui și vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Un alt articol al acestui proiect prevede că membrii familiilor aflați în întreținerea judecătorilor și procurorilor vor beneficia de asistență medicală gratuită.

Parlamentarii au mai decis că judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani numai în aceste funcții se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare și beneficiază de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor avute în șase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate în calitate de judecător sau procuror, actualizate la data stabilirii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor îndreptățite.

Un alt amendament adoptat prevede că se consideră vechime în magistratură perioada în care o persoană a exercitat funcția de notar de stat.

Oamenii au ieșit în stradă, miercuri, alarmați de modul în care au decurs dezbaterile la legile justiției și la statulul magistraților.

La un moment dat, protestatarii i-au împins pe jadarmi, au rupt cordonul, au blocat Bulevardul Naţiunilor Unite. Apoi, jandarmii s-au regrupat şi i-au împins din nou în alveola Pieţei Constituţiei, iar traficul a revenit la normal. Un nou moment tensionat a fost atunci când parlamentarii au început să iasă din Casa Poporului. Circulația în zonă, pe Bulevardul Națiunilor Unite, a fost blocată câteva minute de către polițiști și jandarmi, pentru a permite mașinilor parlamentarilor să părăsească în siguranță incinta Palatului Parlamentului.


Ultimele stiri
Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…