Confidenţialitate


Cum a fost plimbat Elefantul Roz la instituțiile statului, la 2 ani de la 10 August | GALERIE FOTO


Cum a fost plimbat Elefantul Roz la instituțiile statului, la 2 ani de la 10 August | GALERIE FOTO

Elefantul Roz a readus în atenția principalelor instituții ale statului ancheta privind violențele din 10 august 2018, care nu este finalizată nici după 2 ani.

”Am vopsit în roz elefantul din încăpere, pe care nimeni nu îl mai vede și despre care nimeni nu mai vorbește.

Așa, sperăm ca 10 august să redevină un subiect de interes atât pentru președintele Klaus Iohannis, cât și pentru procurori și guvernanți. Am fost toți pentru Justiție, acum cerem Justiție dreaptă pentru toți”, a declarat Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.

Elefantul vopsit în roz a fost plimbat mai întâi la Palatul Cotroceni, apoi la Parchetul General, Ministerul Justiției și Ministerul de Interne. În fața Ministerului de Interne, jandarmii au blocat elefantul timp de 30 de minute.

”Acțiunea de intimidare la care au recurs jandarmii astăzi în fața Ministerului de Interne demonstrează că nimic nu s-a schimbat de la protestele de acum doi ani. Jandarmii au sechestrat elefantul Declic și au vrut să ne oprească să trecem cu el prin fața Ministerului de Interne, deși eram pe un drum public. Dacă procurorii nu își fac treaba, în continuare protestatarilor pașnici li se va pune pumnul în gură”, adăugat Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic.

După incident, elefantul a ajuns la Curtea de Apel București și la DIICOT, parchet care a clasat rușinos dosarul. Ulterior, el a fost dus în Piața Victoriei, locul protestelor de acum 2 ani, locul în care sute de cetățeni au fost gazați și bătuți, deși protestau pașnic.

Evenimentul vine ca urmare a petiției ””Vrem anchetă corectă în dosarul 10 august”, semnată de peste 59.000 de membri Declic. Elefantul a fost achitat exclusiv din donațiile membrilor Comunității Declic, care numără aproape 800.000 de cetățeni implicați activi, precizează inițiatorii ineditei forme de protest.

Curtea de Apel trimite Dosarul 10 august la Tribunalul București

Curtea de Apel trimite Dosarul 10 august la Tribunalul București, după ce Curtea și-a declinat competența. Decizia poate fi contestată.
Tribunalul București va judeca acum dacă se redeschide urmărirea penală a foștilor șefi ai Jandarmeriei.

Ei sunt suspectati de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă si, favorizarea faptuitorului.

Amintim, exact acum 2 ani, peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Peste 700 de persoane rănite sau gazate de jandarmi au depus plingeri si aşteaptă să afle cine se face vinovat de suferinta lor. Zilele trecute, aproape 60 de mii de oameni au solicitat –printr-o petitie – redeschiderea anchetei în dosarul privind violențele din 10 august 2018.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează