Confidenţialitate


Cum a arătat protestul de miercuri din Piața Victoriei – GALERIE FOTO


Cum a arătat protestul de miercuri din Piața Victoriei – GALERIE FOTO

Miercuri seara, câteva mii de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta după ce Curtea Constituțională a României a pronunțat decizia privind șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
Curtea Constituţională a României a constatat că există conflict între puteri în cazul respingerii de către şeful statului a revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. După pronunţare, CCR a precizat că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare.

Pe pancarte s-au putut citi mesaje adresate la judecătorilor Curţii Constituționale dar şi actualei puteri: ”CCR – ruşinea ţării”, ”Noi suntem cei care nu apărăm infractorii”, ”Toader şi Dorneanu şi-au trădat iar neamul”, ”CCR, sluga PSD”, ”Justice is in our DNA” și ”Președintele nu e decor”.

Au fost și incidente. Mai mulţi protestatari au încercat să sară gardul pentru a intra în curtea Palatului Victoria, ei fiind însă blocaţi de jandarmi.

În jurul orei 23, mulțimea a început să plece din Piața Victoriei. Protestul de miercuri seara a fost surprins în imagini de fotograful Octav Drăgan.

Și de această dată în Piața Victoriei mai mulți părinții au venit însoțiți de copii pentru a protesta. Au fost prezenți oameni de toate vârstele și în ciuda incidentelor produse în jurul orei 21:30 atmosfera a fost una liniștită. Spre deosebire de alte proteste, de această dată a fost mai multă liniște și s-a scandat mai rar.


Ultimele stiri
Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Neamț: Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 15D, în comuna Dulceşti. Patru oameni și-au pierdut viața

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…