Confidenţialitate

Cum a ajuns să coste un spital regional 500 de milioane de euro? Explicația doctorului Sorin Paveliu | VIDEO

Doctorul Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate, a fost invitatul lui Tudor Mușat în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Premierul ne-a anunțat că din PNRR nu se mai fac spitale mari sau regionale, pentru că sunt foarte scumpe. Se justifică 500 de milioane de euro pentru un astfel de spital? În funcție de ce factori dimensionăm unitățile sanitare? De câte paturi avem nevoie și unde? Doctorul Sorin Paveliu răspunde la aceste întrebări la Europa FM.

Câte mii de paturi de spitale sau zeci de spitale sau sute de spitale ne trebuie în România? Cum calculăm?

„Un răspuns corect corect ar fi cât ne putem permite. Există un indicator pe care îl aprobă Guvernul periodic, respectiv numărul de paturi care se pot afla în contract cu Casa Națională de Asigurări. Numărul acesta a cam fost înghețat în ultimii ani, a rămas constant, deși ne propusesem să tot scădem numărul de paturi și el a fost calculat împreună cu diverși experți din străinătate în urmă cu vreo 10 ani cu recomandarea de a-l scădea și de a muta centrul de greutate către ambulator pentru că este mai ieftin. Este mai cost-eficace îngrijirea pe care poți să o acorzi dacă scazi numărul de paturi”, a explicat doctorul Sorin Paveliu la Europa FM.

Doctorul Sorin Paveliu: „Câte paturi vei avea, atâtea se vor ocupa”

„Chestia asta cam vine în conflict oarecum cu mentalitatea românului care este obișnuit să-și rezolve problemele de sănătate la spital sau la medici de spital… și în bună măsură au și dreptate pentru că sunt bine pregătiți și au acces la aparatură mai adecvată afecțiunilor lor, dar pe fond este o mentalitate păguboasă.

Era o vorbă în lumea noastră: dacă aduci un ORL-ist într-un oraș, o să ți se dubleze – dacă era un ORL-ist și mai aduci încă unul – o să ți se dubleze numărul de cazuri. Așa se întâmplă și cu numărul de paturi de spitale: câte paturi vei avea, atâtea se vor ocupa”, a adăugat Sorin Paveliu.

Sorin Paveliu: „La noi, din păcate se schimbă foarte rapid această forță politică din spatele unui ministru și inclusiv ministrul”

„Este foarte greu de dat un răspuns ferm. În sănătate, ca și în alte multe domenii, managerul are dreptate până în ultima clipă. Sigur, managerul neînsemnând neapărat ministrul Sănătății, ci forța politică care conduce. La noi, din păcate se schimbă foarte rapid această forță politică din spatele unui ministru și inclusiv ministrul.

Altfel spus, orice spune ministrul sau în programul de guvernare este scris de bine ar fi chiar de persoana care ocupă fotoliul ministerial este acceptabil, este viziunea partidului respectiv, cu mențiunea că de regulă nu se uită nimeni pe programul de guvernare în clipa în care vin alegerile să spună dacă e bine sau nu e bine”, a mai spus doctorul Sorin Paveliu la Europa FM.

Doctorul Sorin Paveliu: „Problema e că spitalele, într-adevăr, trebuie să facă față unor standarde”

„Sigur, ar fi frumos să radem toate spitalele, dar asta este o declarație… Este o chestie extrem de subiectivă, o declarație pur și simplu – poate că nici nu ar trebui să o comentăm – a unei persoane private care conduce o asociație a profesioniștilor din ambulator. […]

Problema e că spitalele, într-adevăr, trebuie să facă față unor standarde – acestea există, avem o instituție care se ocupă de așa ceva și încearcă se foarte multă vreme să spună care sunt acele spitale care îndeplinesc standarde și cele care nu îndeplinesc să se adapteze – nu au reușit până acum să închidă vreun spital pentru că nu se adaptează standardelor”, a explicat doctorul Sorin Paveliu.

De ce ajunge să te coste un spital 500 de milioane de euro?

Pe de-o parte, acest PNRR este o chestie nemaipomenită. Este, în sfârșit, un program, un proiect care are șanse să se facă. De ce? Pentru că are și finanțare. Toate celelalte, strategii, programe de guvernare mai devreme sai mai târziu eșuau pentru că nu aveau finanțare în spate și erau doar vise. Acesta este condiționat: faceți, vă dpm banii, nu faceți, nu vă dăm banii.

Numai că a fost făcut și el așa… cum să spun… dacă spun după ureche poate că este prea dur, dar încropit, făcut în viteză. Îmi aduc aminte că la un moment dat, prin intermediul unui ONG fusesem și eu solicitat să-mi dau un input față de ceea ce ar fi urmat să fie inclus. Nu vrea nimeni să spună nimic, nu era nimeni interesat și cu atât mai puțin Ministerul Sănătății.

Adică s-a tot mutat de la unul altul și până la urmă au pus și sumele astea mari și fără să existe spitalele identificate. De abia după aceea, când s-au aprobat au zis să vadă ce spitale și plecând de la această cifră astronomică de 500 de milioane pentru un spital regional – sumă care a fost stabilită arbitrar”, a explicat Sorin Paveliu.

Doctorul Sorin Paveliu, despre istoria sumei de 500 de milioane de euro pentru un spital

Doctorul Sorin Paveliu: „În vremea guvernului Cioloș, era alocată pentru un spital regional 50 de milioane și a venit toată lumea și a spus că e greu să faci un spital… […]. Și s-a făcut așa un fel de întrunire ad-hoc cu specialiștii în sănătate publică – pentru că nu avem specialiști în construit spitale – și au zis „Este puțin. Hai să spunem 50 bani europeni”. După care s-a ajuns „Nu, domnule, 150 să spunem”. După care a venit cineva și a tăiat în carne vie – era consilier al primului ministru care avea o manie să ascundă tablouri prin pereți, în sfârșit, nu contează cine și a zis „Nu, domnule, 500 de milioane”. Ca să avem de unde să… și așa a rămas”.

Tudor Mușat: Și noi am rămas cu estimările acestea ale unui apropiat al lui Dragnea, adică punem bază pe ce a zis…

Doctorul Sorin Paveliu: „Ce a zis Vâlcov. Așa s-a scris istorie […]”.

Urmărește întreaga emisiunea „Piața Victoriei” aici

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Directorii Hexi Pharma ar fi trebuit să ajungă la închisoare, dar s-au prescris faptele de care erau acuzați. Reacția jurnalistului Cătălin Tolontan | AUDIO