Confidenţialitate


CSM își alege noua conducere | Klaus Iohannis participă la ședință


CSM își alege noua conducere | Klaus Iohannis participă la ședință

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reuneşte miercuri pentru a-şi alege noua conducerepreşedintele şi vicepreşedintele.

Secţia pentru procurori l-a desemnat marţi pe procurorul Nicolae Andrei Solomon drept candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Secţia pentru judecători urmează să stabilească în şedinţa de miercuri, care va avea loc înaintea plenului, candidatul pentru funcţia de preşedinte al CSM, notează Agerpres.

Pe ordinea de zi a şedinţei plenului CSM se află şi prezentarea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2018, în mandatul judecătorului Simona Camelia Marcu – preşedinte şi al procurorului Codruţ Olaru – vicepreşedinte.

La şedinţa plenului CSM participă şi preşedintele Klaus Iohannis.

Candidaţii pentru şefia CSM trebuie să prezinte un proiect managerial care să cuprindă viziunea lor referitoare la gestionarea competenţelor Consiliului şi rezolvarea aspectelor legate de resursele umane din sistemul judiciar şi proiectele aflate în derulare.

CSM are în componenţă 19 membri: nouă judecători şi cinci procurori aleşi de magistraţi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi validaţi de Senat, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ şi procurorul general al României. Mandatul membrilor aleşi este de şase ani, fără posibilitatea reînvestirii.

Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători şi cinci procurori aleşi în adunările generale ale instanţelor şi parchetelor. Nu pot candida la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte membrii de drept ai CSM şi reprezentanţii societăţii civile.

Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă preşedintele este judecător, vicepreşedintele trebuie să fie procuror şi invers.

Consiliul Superior al Magistraturii este format în prezent din judecătorii Simona Camelia Marcu şi Mariana Ghena – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea – Curtea de Apel Bucureşti, Nicoleta Margareta Ţînţ – Curtea de Apel Braşov, Andrea Annamaria Chiş – Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag – Tribunalul Neamţ, Evelina Mirela Oprina – Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan – Judecătoria Timişoara şi Mihai Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Din CSM fac parte procurorii Codruţ Olaru – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cristian Mihai Ban – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Florin Deac – Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Nicolae Andrei Solomon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Tatiana Toader – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Victor Alistar şi Romeu Chelariu au fost aleşi de Senat ca membri CSM din partea societăţii civile.


Ultimele stiri
Liderii USR, mesaje de susținere pentru vicepremierul Oana Gheorghiu, după ce CSM a depus o plângere penală pe…

SONDAJ: Cum votează românii în funcție de vârstă. 34% dintre persoanele sub 30 de ani ar vota AUR…

Liviu Papadima, profesor universitar: Destul de mulți dintre absolvenții de studii superioare intră în sistemul de învățământ, însă…

CSM a depus plângere penală împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu, pe care o acuză de incitare la ură și…

Președintele BBC și-a cerut scuze, într-o scrisoare adresată parlamentarilor britanici, pentru o „eroare de judecată” în editarea unui…

Legea Nordis, discutată în ședința Camerei Deputaților. Votul final este programat pentru miercuri | AUDIO

Dani Mocanu și fratele său, reținuți în Italia. Aceștia sunt condamnați la închisoare cu executare pentru tentativă de…

Ștefan Pălărie: Sunt întrunite toate condițiile pentru a depune un proiect nou pe reforma pensiilor. Oamenii vor să…

Poliția s-a sesizat în cazul doctorului Cristian Andrei, acuzat de hărțuire sexuală. Acesta a practicat psihoterapia fără să…

Mirel Rădoi nu va mai antrena Universitatea Craiova. Managerul sportiv al echipei vrea ca viitorul antrenor să fie…