Confidenţialitate


CSM explică de ce se vor prelungi procesele unor demnitari precum L. Dragnea și C.P. Tăriceanu


CSM explică de ce se vor prelungi procesele unor demnitari precum L. Dragnea și C.P. Tăriceanu

Mai multe procese importante de la Înalta Curte de Casație și Justiție, printre care cele în care sunt judecați Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Gabriel Oprea, se vor prelungi cu cel puțin câteva luni.

Și asta după ce una dintre judecătoarele care făceau parte din completuri, în vârstă de 67 de ani,  nu a mai făcut cerere de rămânere în activitate la CSM.

Anterior, judecătoarea Ana Maria Dascălu ceruse tocmai acest lucru de două ori.

Potrivit unei decizii din  2014, a Curții Europene a Drepturilor Omului,  într-o cauză penală, sentința trebuie luată de  judecatorii care au participat la administrarea probelor.

O altă decizie CEDO spune că și motivarea unei sentințe trebuie scrisă de aceeași judecători care au dat hotărârea.

Procesele în care Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Gabriel Oprea sunt inculpați la Înalta Curte au început după 2015.

An în care  judecătoarea Ana Maria Dascălu, înlocuită acum din completurile de judecată,  a împlinit 65 de ani, adică vârsta  de pensionare.

Ea a fost desemnată să facă parte sau să conducă procesele celor trei politicieni pentru că ceruse CSM, iar instituția aprobase, rămânerea în activitate.

A doua prelungire a mandatului judecătoarei expiră în luna octombrie, iar judecătoarea nu a comunicat CSM -ului ce vrea să facă mai departe, explică purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al magistraturii, Ștefan Lucaciuc.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cum judecătoarea nu a cerut să rămână în funcție, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să o înlocuiască din completurile de judecată.

Acum CSM trebuie să o pensioneze pe magistrată, iar președintele României să aprobe sau nu ieșirea judecătoarei din sistem.

 

 


Ultimele stiri
România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează