Confidenţialitate


CSM dă aviz negativ Legilor Justiției semnate de Comisia „Iordache”


CSM dă aviz negativ Legilor Justiției semnate de Comisia „Iordache”

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, joi, proiectelor de modificare a legilor justiţie, așa cum se găsesc astăzi în Parlament, depuse ca inițiativă a parlamentarilor PSD și ALDE din Comisia specială conduse de Florin Iordache.

Decizia a fost luată a fost luată cu 11 la 7 voturi.

Printre cei care și-au arătat dezaprobarea pentru câteva puncte-cheie din legile aflate în Parlament s-a numărat și procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Nu suntem de acord cu propunerea care se referă la Inspecţia Judiciară şi la înfiinţarea unui Consiliu de Integritate, având indicii puternice că ar fi o instituţie neconstituţională. O altă prevedere contestată este cea privind numirile la vârful parchetelor, care ar fi absolut politizate. Mai sunt alte două propuneri de modificare care ar fi de natură să lezeze independenţa justiţiei“, a spus Augustin Lazăr, la ieşirea de la CSM.

Practic, CSM și-a reconfirmat poziția după ce luna trecută dădea un aviz similar pe proiectul de modificare a legilor justiției venit la aacea dată din partea Ministerului Justiției.

Acesta a devenit însă nul în situația în care Guvernul a renunțat la ideea de a iniția acest proiect, pasându-l, prin intermediul ministrului Justiției, Parlamentului.

La finalul ședinței CSM, ministrul Tudorel Toader a arătat că rezultatul nu îl surprinde.

„A fost o dezbatere, nu aş spune neapărat tensionată, dar, din punctul meu de vedere, a fost o dezbatere cu final știut. Personal, eram convins că rezultul va fi acelaşi. O dezbatere în care pe alocuri s-a folosit limbaj dublu şi în care cineva, nu dau nume, s-a făcut că nu ştie sau nu înţelege un anumit lucru. Dezbaterea a avut loc în contextul în care o doamnă judecător membră CSM spunea că la avizul precedent votul s-a schimbat peste noapte – din unanimitate favorabil a devenit negativ”, a spus Tudorel Toader.

Proiectele de lege privind justiţia au fost depuse la Parlament şi asumate ca iniţiative legislative de către PSD-ALDE, fiind modificate faţă de forma în care au fost elaborate de Ministerul Justiţiei.

Acestea menţin preşedintele în procedura de numire a procurorilor şefi, însă nu şi în cea de revocare şi stabilesc că şeful statului poate refuza doar o dată propunerile de numire, prevăd organizarea Inspecţiei Judiciare ca instituţie autonomă, precum şi înfiinţarea Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor Săvârşite de Judecători şi Procurori, în cadrul Parchetului instanţei supreme.

Avizul CSM este unul consultativ, însă arată pozționarea magistraților față de schimbările preconizate.

Atât reprezentanţii procurorilor, cât şi ai judecătorilor, întruniţi în adunări generale, au cerut CSM „respingerea în bloc” a proiectelor întrucât „conţin necorelări şi lacune şi nu induc predictibilitate şi stabilitate în sistemul judiciar din România”.

„Independenţa justiţiei nu este obiect de negociere, ci o axiomă. Se respectă şi, atunci când este nevoie, se apăra. Dreptatea se asigură prin independenţa justiţiei şi prin legi drepte”, se arată într-o scrisoare trimisă miercuri CSM și asumată de Forumul Judecătorilor din România. Asociaţia magistraţilor mai spune că în procedura iniţierii proiectelor de modificare a legilor justitiei nu a existat transparenţă, cooperare şi dialog interinstituţional”, iar procedura legislativă a fost “deturnată”, proiectul ajungând la Parlament nefiind asumat de Guvern, “fapt inacceptabil într-un stat de drept”.

Critici au venit și din partea Asociaţiei Procurorilor din România care a arătat că proiectelee „modifică substanţial arhitectura sistemului judiciar şi pot afecta independenţa justiţiei”.

DIICOT a transmis că Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Direcției s-a pronunţat împotriva modificărilor propuse la legile justiţiei, invocând, între altele, absenţa unei expuneri de motive consistente şi incoerenţa procesului de dezbatere şi consultare profesională a magistraţilor cu privire la normele-cadru care le reglementează activitatea.

Puncte de vedere negative au venit, de asemenea, din partea DIICOT și a Parchetului General.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”