Cronică de film: Tribul, de Miroslav Slaboșpițki
Tribul este un film obligatoriu pentru oricine pretinde că e interesat de cinema.
Serghei, un adolescent surdo-mut, este trimis la un internat pentru tineri cu dizabilităţi.
Aici trebuie să îşi găsească locul în “trib” – o reţea a şcolii care are de a face cu infracţiuni şi prostituţie.
Ia parte la mai mute jafuri, reuseşte să avanseze, însă se îndrăgostește de Ana, concubina conducătorului. Iar Serghei ajunge să încalce toate legile nescrise ale tribului.
Filmul face o ofertă radicală spectatorilor: nu se rostește nici un cuvînt, nu există coloană sonoră, nici subtitrare (AUDIO).
Tribul e un film în care emoțiile, acțiunea și impulsurile criminale iau locul dialogului și reușesc să comunice mult mai bine intențiile regizorului, aflat la debut în lungmetraj.
Miroslav Slaboșpițki declară că a vrut de la bun început să facă un film pe care publicul să trebuiască să îl ințeleagă fară cuvinte rostite.
“Cînd scoatem scenele care conțin cuvinte, cumva ne eliberăm și de anumite probleme sau de restricțiile impuse de societate”, spune cineastul ucrainean.
