Confidenţialitate


Cronică de film: Aliyah DaDa, de Oana Giurgiu (AUDIO)


Cronică de film: Aliyah DaDa, de Oana Giurgiu (AUDIO)

Mai cunoscută drept producătoare, Oana Giurgiu trece și în spatele aparatului de filmat.

Acum 133 de ani, o comunitate mică de evrei pleca spre Ţara Sfîntă – oamenii au fondat una din primele colonii evreiești din Palestina.

De atunci, drumul evreilor către Israel se împletește cu istoria României moderne, iar relația dintre cele două popoare n-a fost aproape niciodată una ușoară.

Aceasta este tema unui documentar de Oana Giurgiu care intră vineri pe ecrane și care poartă un titlu neobișnuit: Aliyah DaDa (AUDIO).

Filmul abordează subiecte delicate, cum ar fi apropierea României de Germania nazistă, persecuţia evreilor, Pogromul de la Iaşi, implicarea lor în construcţia Partidului Comunist sau înţelegerile economice secrete din perioada comunistă dintre România şi Israel.

În prima săptămînă de la lansare, filmul va putea fi vizionat în Bucureşti, la Cinema Elvira Popescu, Cinema Studio şi Cinemateca Union.

Pînă la sfîrşitul lui aprilie, Aliyah DaDa urmează să aibă proiecţii în peste zece oraşe din ţară.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Eurostat face portretul profesorului european. Cifrele Eurostat arată o îmbătrânire a corpului didactic | AUDIO

Arad: Singurul pod hobanat intră din nou în reparații, la mai puțin de un an de la inaugurare.…

Benzina a depășit luni 10 lei pe litru în stațiile din țară. Motorina se apropie de 11 lei,…

Consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Grindeanu: „PSD a solicitat președintelui mandatul de prim-ministru. Nominalizarea sunt eu”. Dungaciu:…

WhatsApp lansează noi funcții pentru părinți. Ce setări pot controla pentru copii | AUDIO

Legea care permite dublarea numărului de urși împușcați, promulgată. Care sunt principalele prevederi | AUDIO

Euro ar putea ajunge la 5,50 lei până la finalul lui 2027. Estimările analiștilor | AUDIO

Academia Europa FM. Cum ne ferim copiii de teoriile conspirației?

Guvernul olandez cere ca elevii să nu mai aibă acces la telefoanele mobile cât timp stau la școală…

Chiriile din România au crescut cu peste 41% în al doilea trimestru al anului, înregistrând cea mai mare…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează