Confidenţialitate


Criză în Energie: Un grup al Termocentralei Rovinari a fost închis


Criză în Energie: Un grup al Termocentralei Rovinari a fost închis

Greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia a dus la închiderea, în noaptea de miercuri spre joi, a unui grup din cele trei ale termocentralei Rovinari.

Celalte două ar putea fi  închise pe parcursul zilei de joi.

Nu mai este cărbune în depozite, în condițiile în care minerii au încetat lucrul de 6 zile.

Deși există o decizie a judecătorilor prin care greva este declarată ilegală, și s-a dispus reluarea activității de urgentă, activitatea rămâne blocată. Angajații care acceptaseră majorarea salarială de 700 de lei s-au răzgândit.

Oprirea grupurilor energetice de la Rovinari înseamnă prejudicii mari statului român.

Complexul Energetic Oltenia a anunțat că în fieacre zi de grevă are pierderi de 15 milioane de lei.

Pe de altă parte, oprirea grupurilor va pune o presiune şi mai mare pe sistemul energetic naţional în condiţiile în care producţia naţională nu mai acoperă consumul, iar importurile sunt deja extrem de mari.

Pe parcursul zilei de joi, la Complexul Energetic Oltenia urmează sa ajungă Corpul de Control al premierului.

Viorica Dăncilă a cerut de urgență să i se prezinte situația stocurilor de carbune, comparativ cu anul trecut și un plan de urgenta.

În România încă există 7 mine de cărbune iar 13 termocentrale care folosesc acest combustibil.

Aproximativ 15 mii de mineri încă lucrează în aceste exploatări

 


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…