Confidenţialitate


Cristina Neagu, înainte de plecarea la Euro: “E un moment bun pentru România. Suntem o echipă completă”


Cristina Neagu, înainte de plecarea la Euro: “E un moment bun pentru România. Suntem o echipă completă”

Jucătoarele echipei naționale de handbal feminin speră ca anul acesta să prindă “careul de ași” al Campionatului European.

Tricolorele au susținut ultima lor conferință de presă înainte de plecarea la turneul final din Franța, unde în faza grupelor vor înfrunta Cehia, Germania și deținătoarea trofeului, Norvegia.

Obiectivul este o clasare în primele 6, care să le asigure astfel un traseu mai ușor către Mondialul de anul viitor. Cristina Neagu spune însă că ea și colegele ei vor să obțină o calificare în semifinale și să depășească astfel locul 5 obținut la ediția precedentă a competiției continentale.

Cristina Neagu spune că acum echipa este mai omogenă iar selecționerul Ambros Martin se declară la rîndul sau încrezător – fetele s-au pregătit foarte bine și cu siguranță vor arăta multă determinare la turneul final.

Meciul cu Cehia se joacă sîmbătă, chiar la celebrarea Centenarului Marii Uniri iar duelurile cu Germania și Norvegia sunt programate la 3, respectiv 5 decembrie. Toate cele trei partide vor fi transmise în direct de postul public de televiziune.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează