Confidenţialitate


Cristian Diaconescu, despre șoferii români uciși în țări din UE: Trebuie să devină o temă politică. Cam multă relaxare la București


Cristian Diaconescu, despre șoferii români uciși în țări din UE: Trebuie să devină o temă politică. Cam multă relaxare la București

Transportatorii români trebuie protejați mai mult de statele Uniunii Europene, spune Cristian Diaconescu, diplomat și fost ministru de Externe, la Piața Victoriei. Săptămâna trecut, un român, șofer de camion , a fost ucis cu o sabie în Franța, iar săptămâna aceasta, un alt șofer român a fost ucis prin înjunghiere, într-o parcare din Italia.

Nu mai putem vorbi de cazuri singulare, ci de un fenomen, spune Cristian Diaconescu:

„Din punctul de vedere al României, cred că ne aflăm în fața unui fenomen. De ani buni suntem consacrați ca fiind principalii transportatori ai Europei. (…) Protecția cetățenilor români și a mărfii pe care ei o transportă reprezintă un beneficiu pentru toate statele. Dincolo de faptul că este în interesul tuturor statelor ca cei care lucrează pe aceste transporturi internaționale să-și continue activitatea, ei intră și în această categorie a celor care lucrează în domenii foarte importante, critice, și care o dată în plus trebuie să fie protejați.”

Subiectul nu mai poate fi ocolit și ar trebui să devină o temă politică, este de părere diplomatul, care se întreabă cum ar fi reacționat autoritățile străine dacă situația ar fi fost invers:

„Chiar dacă nu s-a discutat foarte aplicat în România acest subiect, după părerea mea ar trebui să devină o temă politică și nu consulară neapărat. Asigurarea securității transportului internațional în Europa reprezintă o obligație națională a tuturor statelor. Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat într-o situație inversă, dacă în România ar fi avut loc astfel de incidente și care ar fi fost reacția partenerilor noștri în legătură cu ceea ce se întâmplă și cu măsurile care sunt luate. Cam multă relaxare în Franța, dar în special cam multă relaxare la București.”

Cristian Diaconescu mai spune că protecția transportatorilor români trebuie să devină subiect de dialog bilateral:

„Dacă la un moment dat se vede: bine, vin din România, nu-i nicio problemă, pot fi jefuiți, să mă ierte statul francez sau statul olandez, care-și bazează exportul de flori pe transportatorii români. Așa că situația aici ar trebui tratată cu foarte mare seriozitate și ridicată cât mai sus din punctul de vedere al dialogului bilateral.”


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează