Confidenţialitate


Crimeea: Parlamentul local a votat alipirea regiunii la Rusia / Populatia – chemata la referendum pe 16 martie


Parlamentul a votat deja alăturarea Crimeei la Rusia, iar pe 16 martie cetățenii vor fi chemați la referendum să-și spună punctul de vedere.

Aşadar, consultarea populaţiei va avea loc în mai puțin de două săptămâni.

Autorităţile de la Simferopol au anunţat, iniţial, un referendum pentru 25 mai, prin care localnicii ar fi urmat să se pronunţe asupra unei autonomii sporite a Crimeei. Ulterior, data referendumului a fost schimbată şi a fost fixată pentru 30 martie. În cele din urmă, data referendumului a fost devansată pentru 16 martie.

Pe buletinul de vot vor fi două întrebări: prima – dacă se dorește ca Republica Autonomă Crimeea să se alipească Federaţiei Ruse; cea de-a doua – dacă se doreşte revenirea la Constitutia Crimeei din 1992.

Ideea unui referendum a fost lansată de autorităţile rusofone pe fondul confruntarilor de la Kiev, ce au culminat cu plecarea preşedintelui Viktor Ianukovici de la conducerea Ucrainei. Ulterior debarcării lui Ianukovici, în Crimeea au început ciocnirile între populaţia rusofonă şi susţinătorii noii puteri de la Kiev. Parlamentul din Crimeea a fost ocupat de persoane înarmate proruse iar în funcţia de premier al Crimeei a fost ales Serghei Aksionov, anchetat penal acum de Parchetul de la Kiev pentru că ar fi afectat integritatea Ucrainei. Crimeea are o populaţie de două milioane de locuitori, în majoritate etnici ruşi. Kievul şi presa ucraineană au semnalat că, din 28 februarie, Crimeea este controlată de forţele ruse.

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a fost deja informat în legătură cu cererea Crimeei de a fi alipită Rusiei.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează