Confidenţialitate


Obiecte cu poveste: covorul vechi de pe insula Ada Kaleh la care s-a lucrat manual 22 de ani – AUDIO


Obiecte cu poveste: covorul vechi de pe insula Ada Kaleh la care s-a lucrat manual 22 de ani – AUDIO

O dimineață de milioane aduce “Obiecte cu poveste” la Europa FM în fiecare weekend și dacă tot suntem la mare, atunci dăm o fugă până la Moscheea Carol 1 din Constanţa ca să vedem un covor, cu o poveste pe care puțini o cunosc. Victor Marin a mers Moscheea Carol 1 din Constanţa și a căutat direct la sursă să-i afle povestea.

Nu e fermecat covorul, ce e drept, dar foarte mare şi foarte valoros. A fost fabricat acum două secole, cântăreşte aproape o jumătate de tonă şi poate acoperi mai mult de două treimi din suprafaţa unui teren de tenis. Iniţial, covorul se afla în moscheea de pe insula Ada Kaleh, care între timp, a fost înghiţită de apele Dunării.

Moscheea Carol I din Constanța este cea mai mare din Romania. A fost construită de primul Rege al României acum mai bine de 100 de ani, pentru a-i învața pe români să fie toleranți unul cu celălalt, indiferent de etnie sau de felul în care se roagă. Culmea e că Regele Carol I, născut și crescut în Germania de azi, a mai construit o moschee și în București. Ambele au pe jos covoare moi, pe care musulmanii se așează turcește în timp ce se roagă. La Constanța, un anume covor e ținut pe jumătate rulat și ce e drept, nu ar avea loc în Moschee. E lung de 14 metri și lat de 9 metri, și cântărește 490 de kilograme. E un dar primit de la ultimul Sultan al Imperiului Otoman, spune imamul Ali Selcin.

“Este vechi de 200 de ani. La vremea respectivă, acest covor era printre cele mai mari din Europa. S-a lucrat manual 22 de ani. Noi nu putem să întreținem într-un mod special pentru că nu avem uneltele sau cultura. Așa că în fiecare an, sau ori de câte ori este nevoie, de la Muzeul Național al Republicii Turcia ne vine un specialist care face cele trebuincioase. Acest covor se afla inițial pe insula Ada Kaleh.”

Locuită aproape în totalitate de turci, Ada Kaleh era o insulă pe Dunăre. Micul petic de Orient se afla în dreptul localității Orșova și fost inghițit de ape în 1970, odată cu inaugarea hidrocentralei Porțile de Fier 1.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…