COVID-19 în tabără: 100 de copii din Gorj izolaţi

Aproape 100 de copii din Gorj sunt izolaţi, după ce au participat la două tabere.

  Alături de ei – şi câteva cadre didactice care i-au însoţit. La Gorj, este în desfăşurare o amplă anchetă epidemiologică, pentru a dispune carantinarea tuturor contacţilor.

Este vorba despre două grupuri de copii din judeţul Gorj, cu vârste de până la 14 ani.

Grupuri de elevi care au ales să plece în taberele şcolare, deşi organizatorii anulaseră aceste evenimente. Părinţii copiilor şi profesorii au decis să meargă pe cont propriu, pentru că organizatorii taberelor nu au vrut să le restituie plăţile făcute în avans. Astfel, un grup de 47 de elevi a plecat, cu tot cu profesori, pe litoralul românesc. Au decis să meargă cu trenul. Celălat grup, format din 50 de copii, a plecat cu un autocar la Braşov, la Cheile Grădiştei.

La întoarcere, doi copii s-au simţit rău, iar părinţii au decis să-i testeze la laboratoare private. Practic, în ambele tabere de copii, testele au ieşit pozitive. Anchetele epidemiologice, pentru că vorbim de două anchete, au început sâmbătă seara, când s-a aflat de copiii infectaţi. Peste 100 de persoane vor fi carantinate la domiciliu, pentru că în afara copiiilor, care sunt aproape 100, vor fi izolaţi şi părinţii acestora. O anchetă a stabilit, până acum, că unul dintre părinţii unui copil ieşise pozitiv când fiul lui se afla deja în tabără la mare. La întoarcere, au apărut simptome şi la el, iar rezultatul testului este pozitiv.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS