Confidenţialitate


Covasna: Primarul din Sfântu Gheorghe cere guvernului să reintroducă scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități | AUDIO


Covasna: Primarul din Sfântu Gheorghe cere guvernului să reintroducă scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, cere guvernului să revină asupra eliminării scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități, după modificările legislative adoptate în decembrie. La nivel local, edilul pregătește compensări pentru creșterile de taxe și impozite locale.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

UDMR solicită guvernului reintroducerea scutirilor de impozit pentru persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, într-o conferință de presă privind situația taxelor locale. Edilul a declarat că eliminarea facilităților este inechitabilă și a precizat că solicitarea a fost transmisă oficial prim-ministrului.

Până la o decizie la nivel central, Primăria Sfântu Gheorghe va compensa local aceste facilități. Consiliul Local a aprobat un sprijin financiar de până la 1.000 de lei pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, sumă care acoperă impozitul pe locuință, teren și autoturism. Cererile pot fi depuse din 1 martie, după achitarea taxelor, urmând ca sumele plătite să fie rambursate din bugetul local.

Primarul a mai arătat că impozitele pentru locuințele persoanelor fizice au rămas și anul acesta la nivelul minim legal, însă creșterile resimțite sunt efectul deciziilor guvernamentale din decembrie.

În cazul firmelor, impozitul pe clădiri rămâne neschimbat în 2026, iar sistemul de ajutor de minimis continuă, cu majorarea rambursării minime de la 33% la 40%. Pentru impozitul pe terenurile persoanelor juridice sunt analizate două scenarii, în funcție de deciziile de la București:

Scenariul A: Dacă se ia decizia la București și devine posibil, se va reveni la impozitele anterioare.

Scenariul B: Dacă nu apare decizia solicitată de Ministerul Finanțelor, programul de minimis va fi extins astfel încât firmele locale să își recupereze banii până la nivelul minim de impozitare. În acest caz, diferența de impozit va fi suportată doar de companiile multinaționale, sumă considerată în acest an ca o taxă unică de solidaritate.

Referitor la autoturisme, Antal Árpád a precizat că pentru mașinile hibride se dorește reducerea impozitului la minim, iar dacă acest lucru nu va fi posibil legal, diferența va fi compensată prin tichete de combustibil. Pentru impozitul auto general, obiectivul este revenirea cel mult la nivelul anului 2025, iar eventualele creșteri din acest an ar urma să fie compensate în 2027.


Ultimele stiri
Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…

Reacția CSM după ce coaliția de guvernare a decis să amâne o serie de drepturi salariale ale magistraților,…

Frații Mocanu, aduși în țară din Italia, sub escorta Poliției Române | AUDIO

Celebrul actor american Chuck Norris a murit. Acesta avea 86 de ani. Mesajul transmis de familia sa: „Un…