Confidenţialitate


Cosmin Popa, istoric: „Putin nu se sprijină pe oligarhi, ci pe masele conservatoare din satele și orașele mici din Rusia” | VIDEO


Cosmin Popa, istoric: „Putin nu se sprijină pe oligarhi, ci pe masele conservatoare din satele și orașele mici din Rusia” | VIDEO

Vladimir Putin își bazează influența pe rușii modești, conservatori, care locuiesc la sate sau în orașele mici ale Federației și nu pe oligarhi, spune Cosmin Popa, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române. Invitat la România în Direct, istoricul a explicat și cum funcționeaza propaganda rusă.

Există multe surse de informații în Federația Rusă, însă acestea nu pot atrage publicul fascinat de propaganda Kremlinului, explică cercetătorul științific, la Europam FM:

„Problema nu este absența surselor alternative de informații pentru că ele există în Rusia, există mii de canale de Telegram, mii de site-uri, mii de realizatori de emisiuni, de podcasturi. Problema este audiența, că acea audiență nu reușește să urce peste 10% din populația urbană. Practic, aceiași oameni care au ieșit în stradă de nenumărate ori împotriva lui Putin, împotriva regimului său, sunt aceiași oameni care ascultă.”

Cum reușește Kremlinul să-și păstreze audiența?

„Pentru că principalul obiectiv al propagandei este conservarea ignoranței și al sentimentului de frică până când să ducă la anihilarea apetitului de informare alternativă. Să știți că Putin nu se prijină pe oligarhi, nu se sprijină pe rușii ăia bogați de care am auzit noi, pe care-i vedem afișându-se în tot felul de locuri care de care mai exotice. Regimul lui Putin se sprijină tocmai pe aceia pe care au câștigat foarte puțin de la trecerea regimului sovietic la capitalism. Se sprijină nu atât pe mase mari, se sprijină pe cele mai consevatoare, cele mai modeste și cele mai extinse segmente ale populației rusești și în principal se sprijină pe sate și pe orașele mici din Rusia, care reprezintă majoritatea în această țară”, spune Cosmin Popa, la Europa FM.

Experimentul ideologic al lui Putin a funcționat

Spre deosebire de poporul român din perioada comunistă, care rezona cu ideologia occidentală, cel rus este acaparat aproape într-u totul de propaganda rusă, spune istoricul Cosmin Popa:

„Am trăit câțiva ani acolo, până acum câțiva ani am călătorit în fiecare an în acea țară. Știți care e marea problemă? Că, spre deosebire de ceea ce ni se întâmpla nouă în vremea lui Ceaușescu, când tratam cu dispreț propaganda oficială ascultând cu toate urechile Europa Liberă și Vocea Americii, lucrul ăsta nu se întâmplă în Rusia, așa cum nu s-a întâmplat nici în Germania nazistă. Practic, experimentul ideologic, cultural și politic al lui Putin a reușit, Putin a reușit să ostilizeze majoritatea rușilor împotriva civilizației occidentale. Iar Ucraina este percepută în Rusia ca fiind o anti-Rusie, o Rusie de natură democratică capabilă se le arate rușilor că se poate trăi și fără dictatură.”

Urmăriți mai jos România în Direct:

Foto: Shutterstock

Citește și: Perspectivele războiului din Ucraina. Cosmin Popa, istoric: „Este important ca Putin să nu-și atingă planurile până la primăvară” | VIDEO


Ultimele stiri
Incursiune cu drone în județul Botoșani. A fost emis un mesaj Ro-Alert

Franța: Un tren a deraiat în nord-vestul țării. Peste 40 de persoane au fost rănite. Autoritățile cred că…

Bulgaria: Incendiu la un depozit de armament. Au avut loc mai multe explozii | AUDIO

Lucian Pahonțu ar fi dat în judecată Ministerul Educației în scandalul tezei de doctorat | AUDIO

Mai multe incidente cu fragmente de drone vineri, pe litoralul românesc. MApN: Unele aveau încărcături explozive

Europa FM LIVE de la Castelul Bran. 11 ore de emisie LIVE la lansarea noului sezon | GALERIE…

Suceava: DIICOT a destructurat o rețea care tipărea bancnote false. Peste un milion de euro falși au fost…

SUA comemorează 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Ceremonii la Pentagon și Ground Zero |…

Vâlcea: Dosar penal pe numele a doi minori care au ucis și rănit pui de căței în timp…

Diana Buzoianu sesizează Parchetul General după nereguli la ABA Jiu: „Conducerea a aruncat pe fereastră bani care puteau…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează