Confidenţialitate


Corpul de control al premierului face verificări la Metrorex


Corpul de control al premierului face verificări la Metrorex

Corpul de control al premierului şi cel al ministrului Transporturilor verifică modul în care au fost derulate contractele pentru realizarea metroului Drumul Taberei – Eroilor, precum şi circumstanţele în care Metrorex a ajuns să datoreze constructorilor 188 de milioane de lei, potrivit Agerpres.

Metrorex trebuie să plătească asocierii Astaldi S.p.a. – FCC Construccion SA, Delta ACM 93 SRL, AB Construct SRL pentru revendicări solicitate în perioada 2011-2015.

Potrivit comunicatului, Metrorex face acum toate demersurile pentru achitarea datoriei de 188 de milioane de lei (aproximativ 40 milioane de euro) stabilite printr-o hotărâre a instanţei în anul 2017, rămasă definitivă şi irevocabilă în mai 2018, fără a afecta activitatea societăţii.

“În prezent, Corpul de Control al prim-ministrului verifică modul în care au fost derulate contractele aferente obiectivului de investiţii magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor. Corpul de Control al ministrului Transporturilor analizează circumstanţele care au pus în sarcina Metrorex despăgubirea de 188 milioane de lei”, mai spun oficialii regiei.

Totodată, în comunicat se mai arată că Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a solicitat Consiliului de Administraţie şi conducerii executive a Metrorex organizarea unei licitaţii pentru închirierea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou, conform procedurilor legale la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul cu Sindomet Servcom SRL.

În acest sens, Metrorex a notificat Sindomet Servcom SRL că acest contract va înceta de drept în septembrie 2018. În continuare, Metrorex va respecta procedurile legale pentru închirierea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou.

“Veniturile şi cheltuielile obţinute din activitatea contractului s-au repartizat din 2003 până în 2017, în cote de 25% pentru Metrorex şi 75% pentru Sindomet iar începând cu 26.09.2017, procentele de repartizare sunt 36% pentru Metrorex şi 64% pentru Sindomet Servcom SRL. Menţionăm că veniturile realizate de către Metrorex SA în anul 2017 în baza acestui contract sunt în valoare de 783.469 lei, pentru o suprafaţă închiriată de 5.900 mp”, au mai spus reprezentanţii Metrorex.

Sindicaliştii de la Unitatea Sindicat Liber Metrou pichetează, începând de luni, sediul Ministerului Transporturilor. În prima zi a acţiunii de protest, Ion Rădoi a declarat că siguranţa călătorilor cu metroul este în pericol, întrucât Metrorex are un deficit de 700 de oameni, iar sindicatul ia în calcul o nouă grevă generală dacă problemele nu se rezolvă.

Conform USLM, pe lista problemelor care trebuie rezolvate se află lipsa acută de personal (Memorandum), BVC insuficient (-95 de milioane de lei), noua organigramă a societăţii, situaţia contractului Alstom, situaţia contractului Astaldi, situaţia Clubului Sportiv muncitoresc Metrorex şi situaţia contractelor de asociere în participaţiune dintre Metrorex şi Sindomet, sindicatul care îi reprezintă pe comercianţii de la metrou.

Protestele sindicaliştilor de la Metrorex, alături de cei ai reprezentanţilor comercianţilor de la metrou, vor continua şi joi, 23 august, la sediul Ministerului Transporturilor, respectiv pe 28 şi 29 august, în faţa Guvernului.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)