Confidenţialitate


Coronavirus în România: 4.478 de cazuri noi și 73 de decese


Coronavirus în România: 4.478 de cazuri noi și 73 de decese

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

În intervalul 16.09.2021 (10:00) – 17.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 73 de decese (36 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 73 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.

66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.727. Dintre acestea, 762 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 180 sunt minori, 166 fiind internați în secții și 14 la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.108 teste RT-PCR (7.782 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.326 la cerere) și 26.950 de teste rapide antigenice.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează