Confidenţialitate


Coreea de Nord amenință cu un atac nuclear în “inima” Statelor Unite


Coreea de Nord amenință cu un atac nuclear în “inima” Statelor Unite

Regimul nord-coreean a lansat marţi noaptea o nouă ameninţare la adresa Statelor Unite, promiţând un atac nuclear în ”inima” ţării dacă Washingtonul încearcă să schimbe regimul de la Phenian, transmite DPA

”Dacă Statele Unite vor îndrăzni să arate chiar şi cel mai discret semn a unei încercări de eliminare a conducerii noastre, atunci vom lansa un atac fără milă în inima ţării cu puternicul nostru ciocan nuclear, ascuţit şi întărit de-a lungul timpului”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului de Externe de la Phenian, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.

Ameninţarea reprezintă un răspuns faţă de declaraţiile directorului CIA, Mike Pompeo, care a declarat săptămâna trecută că cel mai important lucru pentru americani este ”separarea capacităţii nucleare şi a celor care ar putea să aibă intenţii nucleare”. Un purtător de cuvânt al diplomaţiei de la Phenian a declarat că asemenea remarci din partea lui Pompeo au depăşit o limită şi acum este ”clar scopul final al administraţiei Trump… o schimbare de regim” în Coreea de Nord. ”Dacă demnitatea supremă a Coreei de Nord este ameninţată, atunci noi suntem pregătiţi să anihilăm preventin acele ţări sau intităţi, care sunt implicate direct sau indirect, prin mobilizarea unor măsuri diverse, inclusiv a celor nucleare”, a completat purtătorul de cuvânt al ministerului de la Phenian.

Regimul nord-coreean a testat două bombe nucleare şi numeroase rachete balistice în ultimul an şi a reuşit să lanseze pe 4 iulie prima rachetă balistică intercontinentală, care are capacitatea tehnică de a lovi Alaska.


Ultimele stiri
Cum va contribui România la eforturile coaliției internaționale pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării: „Am căpătat ceva experiență…

Guvernul Greciei va acorda subvenții pentru combustibili. O parte din bani provin dintr-o taxă specială aplicată jocurilor online…

Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai | AUDIO

Lucrări la Planșeul Unirii: Traficul rutier în zona Hanul lui Manuc va fi redeschis de la 1 mai.…

Donald Trump amână atacurile asupra centralelor electrice iraniene după discuții „bune și productive” cu Iranul. Teheranul infirmă negocierile

Uniunea Europeană și Australia se pregătesc să încheie un acord de comerț liber. Ce schimburi presupune înțelegerea |…

Salariile „la secret” dispar în 2026. Companiile, obligate să publice grilele de salarizare pentru fiecare post. Sorin Faur:…

AUR a atacat la CCR Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Alianța acuză…

Întreaga economie, afectată de criza prețurilor la carburanți. Nu mai vorbim de crearea unor locuri de muncă, ci…

Limitarea creșterii prețului la carburanți. Cât de eficiente sunt măsurile Guvernului. Dumitru Chisăliță: „Nu avem o rezolvare a…