Confidenţialitate


Controale la 13 spitale din Argeș în urma a numeroase sesizări primite de Prefectură | AUDIO


Controale la 13 spitale din Argeș în urma a numeroase sesizări primite de Prefectură | AUDIO

Sunt controale la 13 spitale din judeţul Argeş, după ce Prefectura a primit numeroase sesizări. Pacienţii au reclamat mai ales condiţiile din spitale şi faptul că sunt nevoiți să aștepte ore în șir la Urgenţă. La rândul lor, rudele celor internați s-au plâns că nu pot lua legătura cu aceștia și nici cu medicii care-i tratează.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Verificările au început la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, fiind în plină desfăşurare.

Din echipa de control fac parte reprezentanţi ai Prefecturii, Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, DSVSA, ITM, ISU, ISCIR şi Casei Judeţene de Sănătate.

Potrivit declarațiilor prefectului Radu Perianu, la Urgenţă, unii oameni au spus că sunt acolo de o oră şi jumătate, o altă doamnă, de trei ore, iar alţii – că au aşteptat chiar şi 5 ore. Reclamații sunt și la adresa Ambulatoriului de Specialitate, pentru că nu s-ar respecta programările, iar pacienţii sunt nevoiţi să aştepte timp îndelungat.

Pe de altă parte, oamenii spun că angajaţii de la Spitalul Judeţean Argeș răspund foarte greu la telefon și că în unele secţii, cadrele medicale care ar trebui să îngrijească bolnavii ajung foarte rar la paturile acestora.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Nu mai sunt bani pentru tratamentele oncologice. Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: „Trăim din mila celor care produc medicamentele respective” | AUDIO


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu