Confidenţialitate


Continuă retragerea armamentului din estul Ucrainei


Odată cu noua rundă de negocieri, acordul Minsk 2 pare să-și producă efectele. Miniștrii de Externe au stabilit retragerea de pe linia frontului, adică din Donbas, a armamentului greu, dar și a mortierelor și a tancurilor.

În plus, rolul observatorilor OSCE va fi sporit.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Pavlo Klimkin au fost de acord să sporească susţinerea acordată observatorilor internaţionali şi să creeze grupuri de lucru care să abordeze cele mai urgente probleme cu care se confruntă locuitorii civili din zona de conflict, în care separatiştii proruşi luptă împotriva trupelor guvernamentale din aprilie anul trecut.

Cei patru lideri au negociat peste 4 ore, iar la sfârșitul întâlnirii, ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, a declarat că discuțiile au fost ,,foarte intense, iar uneori foarte controversate’, dată fiind situaţia tensionată de pe teren.

Şeful diplomaţiei germane a insistat că în acest moment nu există alternativă la înţelegerile de la Minsk.

În această perioadă, s-au desfăşurat lupte intense într-un sat de la Marea Azov. Forţele ucrainene şi insurgenţii proruşi s-au acuzat reciproc de încălcarea armistiţiului încheiat în februarie.

Miniştrii de Externe din cadrul G7 intenţionează să continue negocierile cu privire la criza ucraineană astăzi în oraşul german Lübeck. Lavrov nu va lua parte la întâlnire, deoarece Rusia a fost exclusă din cadrul G8, după ce a anexat Peninsula ucraineană Crimeea anul trecut.


Ultimele stiri
Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…