Confidenţialitate


Primul pui de delfin născut în captivitate în România, la Delfinariul de la Constanța | VIDEO


Primul pui de delfin născut în captivitate în România, la Delfinariul de la Constanța | VIDEO

Cea mai frumoasă știre a zilei vine de la Constanța. La Delfinariul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii a venit pe lume primul pui de delfin născut în captivitate. Mama lui este Chen Chen, iar tatăl, un delfin din Ucraina, adus în urmă cu doi ani la Constanța. Nașterea lui a fost o surpriză pentru angajații Delfinariului. Nu știau că Chen Chen este gestantă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Baby”, așa l-au numit angajații pe puiul de delfin născut în data de 8 martie la Constanța. Șefa Delfinariului, Angelica Curlișcă, spune că mama este rotunjoară la corp și nu și-au dat seama că era gestantă:

„Chen Chen a făcut de toate. A dat demonstrație în ajun, cu salturi la minge, cu antrenor în apă. Activă până în ultimul ceas”.

Iar directorul general al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Ioan Nache, a verificat imediat legislația internațională în domeniu:

Este primul pui viabil, născut în captivitate în România. Legislația asta spune, deci puiul este al nostru, e născut în România, e român”.

Așadar puiul de delfin este al locului in care s-a născut, deși Chen Chen este din China, iar tatăl, Veterok, este ucrainean. Toti angajații Delfinariului sunt acum în priză:

„Este încă o perioadă critică pentru puiuț. Trebuie să observăm faptul că se hrănește, că ceilalți delfini nu intervin între relația lor să îi despartă, Până acum totul decurge perfect”, a explicat Monica Mândrescu. Cel după care delfinii, inclusiv puiul, înoată mai mult este Florin Mazilu, antrenorul care îi hrănește:

„Puiul fiind foarte mic, momentan, trebuie să știe să se orienteze în bazin, să se ferească, să iasă să respire, iar acest lucru îl învață de la mamă. Mama este foarte protectoare cu el”.

Sursa colaj foto: Ghiulfer Predescu / Europa FM

Sursa video: Ghiulfer Predescu / Europa FM

Citește și: Bananele, amenințate de încălzirea globală. Prețurile la raft vor crește, pe măsură ce culturile vor fi afectate | AUDIO


Ultimele stiri
Alba: Focare de hepatită A într-un cartier al orașului și în Valea Lungă. 23 de cazuri confirmate

Nicușor Dan, discurs la ONU: „În calitate de stat membru al UE cu cea mai lungă frontieră cu…

Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…

Sentință pentru Robert Magyara, bărbatul acuzat de pornografie infantilă, căruia statul i-a dat voie să aibă o asociație…

Vâlcea: Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și i-ar fi aruncat trupul într-o valiză, în râul Olt,…

Fostul preot Cristian Pomohaci, anchetat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Trei percheziții în București, Cluj și Suceava…

Sorin Grindeanu: Siegfried Mureșan trebuie să dovedească că vrea funcția de premier. Ar trebui să își anunțe demisia…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează