Confidenţialitate



CONSTANȚA: O tânără și-a prins capul în sistemul de decapotare al mașinii


CONSTANȚA: O tânără și-a prins capul în sistemul de decapotare al mașinii

O tânără a fost spitalizată în stare gravă la Constanța, sâmbătă dimineața, după ce și-a prins capul în sistemul de decapotare al unei mașini.

Incidentul s-a produs într-o intersecție din orașul de la malul mării.

Victima a fost dusă în comă la spital.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate, iar în momentul în care a fost activat sistemul de decapotare de către pasagera din dreapta-față, capul i-a fost prins între haion și sistemul de decapotare. Femeia are 32 de ani și a fost transportată la spital în stare comatoasă”, au transmis polițiștii.

Potrivit polițiștilor, în mașină se aflau trei femei și șoferul.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează