Confidenţialitate


Constanța: Cererile pentru instituționalizarea persoanelor cu handicap psihic s-au triplat


Constanța: Cererile pentru instituționalizarea persoanelor cu handicap psihic s-au triplat

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța se confruntă cu o avalanșă de cereri pentru instituționalizarea persoanelor cu handicap psihic. Solicitările vin din partea familiilor care invocă degradarea sănătații mintale a bolnavilor, din cauza pandemiei.

La Constanța a crescut îngrijorător numărul persoanelor care cer Direcției de Asistență Socială încadrarea într-un grad de handicap și internarea în centrele instituției.

 

 

„Toate centrele persoanelor adulte, cu dizabilități, sunt sufocate. În mod normal ar trebui să fie 50 de persoane în cadrul fiecărui centru și avem și 100, și chiar 130”, spune Carmen Răducu, șeful Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

În dosarele depuse la Direcție, solicitanți se plâng mai ales de schimbarea comportamentală a membrilor de familie.

„Probabil că anul pandemic și-a spus cuvântul pentru că foarte multe persoane cu diagnostic de schizofrenie s-au înregistat in ultimul timp. Știți că una dintre manifestările acestei boli este agresivitatea, familia nu mai poate face față”.

Cei care cer instituiționalizarea în centrele de persoane cu dizabilități sunt familii care nu își pot permite un tratament de specialitate în ambulatoriu, a constatat Carmen Răducu.

„Sunt persoane cu venituri modeste și în general, știți, când apare o boală , boala nu îți mai dă posibilitatea să mai desfășori o activitate dacă nu este ținută sub control. Mai ales psihică.”

Pe lângă activitatea încărcată, angajatii DGAS Constanța răman și fără salarii în luna octombrie. Președintele CJC , Mihai Lupu, le-a transmis că va solicita fonduri de la guvern.

Foto/ Pixabay


Ultimele stiri
Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de elevi de clasa a VI-a…

Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT pentru înșelăciune în dosarul în care este acuzat că ar fi…

Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează