Confidenţialitate


Consiliul Elevilor: Promisiunile ministrului Anisie, doar exerciţii de imagine


Consiliul Elevilor: Promisiunile ministrului Anisie, doar exerciţii de imagine

Consiliul Naţional al Elevilor “trage un semnal de alarmă” ca urmare a promisiunilor făcute de ministrul Educației.

Potrivit forului, acestea reprezintă, la momentul actual, “doar exerciţii de imagine, în lipsa unor strategii fundamentate”.

“Încă de la preluarea mandatului de ministru al Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie şi-a asumat politic o serie de măsuri cheie în domeniul educaţiei, cele mai multe dintre ele având următoarea formă: de la toamnă. (…) Iată, aşadar, că elevilor din mediile dezavantajate le sunt promise tablete pentru accesarea resurselor de învăţare online, în acelaşi spirit în care le era promisă posibilitatea de a călători gratuit, pe orice mijloc de transport, în baza carnetului de elev”, se arată într-un comunicat.

Potrivit CNE, ministrul “trebuie să conştientizeze” rata abandonului şcolar în România, dar şi sutele de mii de copii care trăiesc la limita subzistenţei.

“O promisiune încă neonorată a doamnei ministru este transportul gratuit pentru elevi, reprezentanţii elevilor orientându-şi eforturile către rezolvarea acestei probleme – elevii nu îşi primesc decontul integral şi nu au parte de reduceri pentru mijloacele utilizate pentru a face naveta”, susţine Consiliul.

Conform Consiliului Naţional al Elevilor, primul pas pentru rezolvarea problemei este abrogarea celor două hotărâri de Guvern care periclitează transportul elevilor, anume HG 309/1996 şi HG 863/2016.

“Atât timp cât aceste acte normative sunt în vigoare, elevii nu vor avea transportul subvenţionat. Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, la data de 25 martie, o adresă prin care solicita abrogarea acestor acte normative, însă, la peste o lună de la data comunicării, nevoile elevilor au rămas blocate în sertarul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. (…) Elevii au nevoie de acţiuni, nu de promisiuni, pentru un sistem educaţional care să ofere dreptul nemijlocit la învăţătură, aşa cum prevede Constituţia României”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Ministrul Educației a declarat, sâmbătă, că ar trebui ca atât autoritățile, cât și părinții, să ia în calcul pentru scenariul în care unitățile de învățământ nu s-ar putea redeschide în septembrie din cauza situației epidemiologice. “Nu spun că este o posibilitate, dar trebuie să fim pregătiți”, a subliniat Monica Anisie.

Ministrul s-a angajat ca, până în toamnă, statul să le asigure tuturor elevilor tablete sau laptopuri, iar pe profesorii îi trimite, vara aceasta, la cursuri pentru a ști cum să predea online.

“Săptămâna viitoare vom veni cu un plan de măsuri. Trebuie să fim pregătiți ca în toamnă să desfășurăm un învățământ online, astfel încât să nu ne aflăm în situația în care suntem astăzi. Obiectivele Ministerului sunt să asigure tablete, laptopuri până în toamnă, pentru elevi, iar pe de altă parte să pregătim cadrele didactice pentru a putea lucra mai ușor cu elevii”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Despre redeschiderea creșelor pe timp de vară, ministrul Educației a spus că părinții care nu au cu cine să își lase copii acasă, dacă reîncep lucrul, pot beneficia în continuare de prevederile Legii 19.

Acesta îi permite unuia dintre părinți să primească zile libere, cât timp unitățile de învățământ rămân închise. El va fi plătit zilnic cu 75 la sută din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75 la sută din salariul mediu brut.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…