Confidenţialitate


Conducerea PSD a decis excluderea deputatului Bălăşoiu. Parlamentarul, protagonist al unui scandal sexual


Conducerea PSD a decis excluderea deputatului Bălăşoiu. Parlamentarul, protagonist al unui scandal sexual

Conducerea Partidului Social Democrat a decis, sâmbătă, excluderea parlamentarului Aurel Bălăşoiu.

Potrivit unui comunicat, care nu motivează decizia, “PSD se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat”.

“În caz contrar, PSD va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare. PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnităţii umane şi a moralei creştine”, se precizează într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii politice.

Surse politice din partid spun că Aurel Bălăşoiu a fost surprins într-un clip video, în ipostaze intime alături de un minor.

Parlamentarul respinge acuzația de pedofilie.

“Voi merge înainte și voi lupta! Merg înainte, nicio problemă! M-au exclus, nicio problemă! Nu recunosc!”, a declarat acesta pentru portalul Gândul.

Până la acest moment, Poliția nu a avut vreo reacție în acest caz.

“Am luat act de decizia conducerii PSD de excludere din partid a deputatului Aurel Bălășoiu. Rămânând consecvent principiilor sale, PSD Argeș se delimitează ferm de orice atitudine imorală și solicită de urgență demisia sa din Parlamentul României”, precizează conducerea organizației argeșene a formațiunii.
Aflat la primul său mandat de parlamentar, Aurel Bălășoiu este căsătorit, absolvent al Facultății de Teologie din Pitești și a fost primar al comunei Rociu.

Potrivit CV-ului de pe site-ul Camerei Deputaţilor, politicianul se descrie ca ”o persoană sociabilă şi responsabilă în activitatea desfăşurată, un puternic om de administraţie ce a avut mereu o colaborare impecabilă cu instituţiile locale, judeţene şi naţionale, un bun agricultor şi crescător de animale”.

În legislativ, Aurel Bălășoiu activează în cadrul comisiei de agricultură şi este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Malaezia, Macedonia de Nord şi Republica Democratică Congo.

Citește și: Acuzat de agresiune sexuală, preotul Visarion Alexa este cercetat în libertate condiționată

FOTO: Facebook


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu