Confidenţialitate


Concursurile pentru șefia Caselor Județene de Asigurări de Sănătate vor fi reluate


Concursurile pentru șefia Caselor Județene de Asigurări de Sănătate vor fi reluate

Ministrul Sănătăţii a anunţat că procedura de examinare a fost corectă, dar că va fi reluată pentru cei care nu au promovat proba scrisă.

Doar cinci din 33 de candidați au reușit acest lucru.

La proba scrisă pentru șefia Caselor Județene de Asigurări de Sănătate 54 de persoane au avut dosarele admise, dar 21 nu s-au prezentat. Din cele 33 rămase, doar 5 au promovat.

“Domnul preşedinte s-a asigurat de corectitudinea examenului. Voi avea cu dumnealui o întâlnire şi probabil că vom programa noi sesiuni de examinare, etape de examinare care să se desfăşoare tot aşa, în condiţii clare de corectitudine şi de transparenţă”, spune ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Printre întrebările la care candidaţii nu au ştiut să răspundă se află, de exemplu: ce servicii medicale nu sunt decontate de stat sau ce documente atestă calitatea de asigurat în România.

Aproape jumătate dintre înscrişi sunt directori în funcție, şi se confruntă zilnic cu astfel de probleme.

Reforma la Casele de asigurări de sănătate a fost începută de fostul ministru al sănătăţii, fiind necesară pentru eficientizarea sistemului.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează