Confidenţialitate


Concerte extraordinare cu public, la Ateneul Român


Concerte extraordinare cu public, la Ateneul Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va susţine două concerte sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, joi şi vineri, la Ateneul Român.

Solist invitat la concertele din 4 şi 5 martie este pianistul macedonean Simon Trpceski.

Programul este alcătuit din Uvertura operei La clemenza di Tito, KV621 de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul nr. 1, în do minor, pentru pian şi orchestră de coarde, op. 33 de Dmitri Şostakovici – solo trompetă: Gabriel Gyarmati, şi din Simfonia nr. 100, în sol major, Militara de Joseph Haydn.

Din cauza restricţiilor impuse de pandemia cu Covid-19, sunt puse în puse în vânzare, pentru fiecare concert, aproximativ câte 200 de bilete, Sala Mare a Ateneului Român fiind ocupată în proporţie de 30 la sută din capacitate.

Având prețuri de 95 lei (Categoria I) și 105 lei (Categoria II),  biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român sau online.

Odată început procesul de rezervare online, locurile vor fi blocate timp de 30 minute. Numărul maxim de bilete ce pot fi achiziţionate într-o sesiune online este de şase bilete. Pentru a susţine activitatea Filarmonicii “George Enescu”, procesatorul de plăţi nu percepe la acest concert comisionul de 5% din valoarea biletului.

Concertele programate în stagiunea 2020-2021 implică respectarea tuturor măsurilor de siguranţă pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2.

Intrarea la concertele organizate în Sala mare a Ateneului Român este permisă până la ora 18 și 50 de minute şi publicul este rugat să respecte cu stricteţe regulile impuse de protecţie şi distanţare.

Gabriel Bebeşelea este dirijor principal al Filarmonicii “George Enescu” începând cu stagiunea 2020/21, precum şi director muzical şi dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii Macedoniei. În afară de acestea, Bebeşelea îşi continuă activitatea ca dirijor principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” Cluj-Napoca, titlu pe care îl deţine din anul 2016. Pe lângă aceste poziţii, Gabriel Bebeşelea este invitat al unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestre National de Lille, Singapore Symphony Orchestra, State Academic Symphony Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov”, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă.

Printre soliştii cu care Gabriel Bebeşelea colaborează se numără Sarah Chang, Ray Chan, Augustin Hadelich, Valentina Lisitsa, Leticia Moreno, Dimitri Ashkenazy, Alexandra Dariescu, Daniel Ciobanu, Alexandru Tomescu. Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeşelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu “Pastorale -Fantaisie pour petite orchestre” şi oratoriul “Strigoii” de George Enescu. CD-ul a fost lansat la casa de discuri Capriccio în septembrie 2018.Tot atunci, partiturile acestor lucrări au fost publicate la Editura Muzicală a Muzeului Naţional “George Enescu”, Gabriel Bebeşelea având meritul transcrierii manuscrisului lucrării “Pastorale -Fantaisie pour petite orchestre”, dar şi al editării şi curatelei acestor opere enesciene. În 2017, a înfiinţat ansamblul de muzică veche şi nouă Musica Ricercata. În cadrul Premiilor Operelor Naţionale Române din 2014, lui Gabriel Bebeşelea i-a fost decernat premiul pentru “Cel mai bun dirijor”. Absolvent al studiilor de licenţă la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca la clasa maestrului Petre Sbârcea şi al celor de masterat cu maestrul Horia Andreescu la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, în 2018 Gabriel Bebeşelea a obţinut titlul de doctor în muzică “summa cum laude” la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, sub îndrumarea Prof.Univ.Dr.Dan Dediu. Gabriel Bebeşelea este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa Prof. Mark Stringer.

Născut în Macedonia, Simon Trpčeski a studiat cu profesorul Boris Romanov. A fost BBC New Generation Artist, fiind distins şi cu Premiul Royal Philharmonic Society Young Artist. În 2010 şi 2011, interpretarea integrală a concertelor de Rahmaninov a fost distinsă cu Gramophone „Editor’s Choice” şi Diapason d’or. De asemenea, înregistrările concertelor pentru pian nr. 1 şi 3 de Prokofiev, realizate la Onyx Classics, i-au adus din nou un Diapason d’or în septembrie 2017.

Simon Trpčeski a cântat alături de Concertgebouworkest, Russian National Orchestra, WDR Sinfonieorchester, Orchestre National de France, Filarmonica din New York, Filarmonica din China şi Sydney Symphony Orchestras. A susţinut recitaluri în New York, Paris, München, Praga, São Paulo, Sydney, Beijing, Tokyo şi Londra, fiind numit de curând şi Artist în rezidenţă la Wigmore Hall. A fost prezent în festivaluri de prestigiu, precum cele de la Verbier, Bergen, Marea Baltică şi BBC Proms.

FOTO: Facebook.com/filarmonica.george.enescu


Ultimele stiri
Guvernul și-a asumat răspunderea în parlament pe măsurile bugetar fiscale

Ministrul Transporturilor anunță tăieri în Consiliile de Administrație: mai puține indemnizații și mai puțini membri | AUDIO

Scala din Milano interzice accesul spectatorilor care poartă pantaloni scurți sau tricouri fără mâneci

În Constanța și Gorj, mai multe localități rămân fără apă potabilă | AUDIO

Galați: Incendiu extins la un depozit de butelii | VIDEO

Incendiu la Termocentrala Paroșeni. Minerii din două exploatări au fost scoși din subteran

Un inspector de la ANAF a acceptat să primească un million de euro mită de la un om…

Un maistru militar din București a fost reținut pentru că încerca să vândă bancnote false | AUDIO

CSM îi cere președintelui Nicușor Dan să semneze decretele de pensionare și de numire în funcție a 51…

Sondaj INSCOP: PSD s-a “scufundat” | AUR și PNL ocupă primele poziții în preferința de vot a românilor…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.