Confidenţialitate


Comorile Egiptului Antic, pentru prima oară în România


Comorile Egiptului Antic, pentru prima oară în România

Miercuri, s-a deschis la București o expoziție temporară care aduce Comorile Egiptului Antic pentru prima oară în România.

Expoziția conține peste 300 de exponate, artefacte originale și replici, care vă vor ajuta să înțelegeți etapele de dezvoltare ale civilizaţiei Egiptului Antic.

La București sunt expuse atât artefacte originale cât și replici fidele care oglindesc etapele de dezvoltare ale civilizaţiei Egiptului Antic, printre care masca Faraonului Tutankhamon, un fragment de sarcofag autentic, bijuterii, foi de papirus, ushabti-uri sau amulete care insoţeau defuncţii în viaţa de apoi își asteapta vizitatorii în București până pe 21 iunie 2018.

Colecţia formată dintr-un un număr impunător de exponate a fost pregatita de o echipă de 50 specialişti în domeniu – egiptologi, antropologi, istorici, arhitecţi şi designer-, iar artefactele expuse provin fie din colecţii private, fie sunt capodopere reproduse de experţi în cultura antică.

Artefactele vor fi expuse în mai două săli de la parterul Bibliotecii Naţionale a României şi sunt organizate pe zone tematice: viaţa cotidiană, arta războiului şi navigării, cele mai însemnate dinastii, spaţiu dedicat în special lui Tutankhamon, divinităţile Egiptului Antic, religia, ritualurile mortuare şi mumificarea.

În diverse locuri din expoziție se găsesc coduri QR, care scanate cu smartphone-ul dau posibilitatea ascultării unui ghid audio.


Ultimele stiri
Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează