Confidenţialitate


Comisia Europeană lansează o nouă procedură de infringement împotriva Poloniei


Comisia Europeană lansează o nouă procedură de infringement împotriva Poloniei

Într-o declarație susținută azi, Frans Timmemans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a arătat că legea adoptată de autoritățile poloneze în decembrie 2018 privind Curtea Supremă afectează independența Justiției. Acesta a anunțat că, în aceste condiții, Comisia Europeană a lansat o nouă procedură de infringement împotriva Poloniei.

”Colegiul a convenit azi cu privire la o nouă procedură de infringement împotriva guvernului polonez.

Autoritățile poloneze au adoptat o nouă lege în decembrie 2018 privind Curtea Supremă care printre altele prevedea un nou regim disciplinar pentru judecători. Obiectivul principal al acestui regim disciplinar ca și restul reformei judiciare de a supune în mod sistematic judecătorii controlului politic al Executivului.

Știm că funcționarii disciplinari numiți de ministrul de Justiție au lansat anchete și acțiuni disciplinare împotriva judecătorilor care s-au angajat în dezbateri publice sau care au făcut afirmații în public cu privire la aceste reforme în domeniul Justiției. De asemenea, i-au țintit pe cei care au cerut o hotărâre preliminară din partea Curții de Justiție europene, toate aceste lucruri sunt incompatibile cu cerința de independența a Justiției, a declarat prim-vicepreşedintele CE”.


Ultimele stiri
Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde