Confidenţialitate


Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu: Marea Britanie să-și plătească obligațiile


Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu: Marea Britanie să-și plătească obligațiile

Reacție a comisarului european pentru politici Regionale după anunțul premierului britanic Theresa May privind declanșarea Brexitului pe 29 martie.

Prezentă la Interviurile Europa FMCorina Crețu, a declarat că, din punctul de vedere al portofoliului pe care îl coordonează, ”firul roșu” al negocierilor cu Londra  va fi acela de a obliga Marea Britanie să-și plătească ogligațiile pe care le are.

”Am avut o discuție cu dl Barnier (Michel Barnier n.r.) care este negociator șef din partea Comisiei Europene și i-am spus că, din punct de vedere al portofoliului meu, firul roșu al negocierilor cu Marea Britanie ar fi acela de a obliga Marea Britanie să-și plătească obligațiile pe care le are față de actualul buget. Atâta vreme cât în Consiliu a votat bugetul de 650 de miliarde de euro pentru exercițiul financiar 2014-2020 și a votat, de asemenea, și toate alocațiile pentru fiecare stat în parte,trebuie să-și plătească obligațiile”, a declarat Corina Crețu.

Comisarul european a precizat că vor urma doi ani de negocieri dure cu Marea Britanie.

”Doamna Theresa May a anunțat deja că va activa articolul 50, asta înseamnă doi ani de negocieri, doi ani în care noi trebuie să ne asigurăm că Marea Britanie va contribui, pentru că, altfel, dânșii, în faza inițială, considerau că în aprilie 2019, deci după 2019 nu mai au nicio obligație față de bugetul UE. Ceea ce este fals din punctul nostru de vedere faptul că au votat. Vă dați seama că 2019 va fi pentru noi, la Comisia Europeană, un an în care va fi un vârf al facturilor care vor veni dinspre statele membre. Și ce vom face? Va trebui să le explicăm statelor membre că nu mai avem 12% din proiectul respectiv? Pentru că proiectele merg pe teren. Iar, Comisia Europeană riscă să nu mai aibă bani să plătească aceste facturi”, a precizat Corina Crețu.

Comisarul european pentru politici Regionale a reamintit la Interviurile Europa FM că bugetul Uniunii Europene va scădea considerabil după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar.

În aceste condiții, este foarte important ca România să se grăbească și să acceseze fondurile europene pe care le are la dispoziție în exercițiul bugetar 2014-2020.

”Practic, Marea Britanie nu va lovi în noi, bircorații de la Bruxelles, cum suntem numiți, va lovi în regiunile cele mai puțin dezvoltate unde sunt cele mai multe alocații. Pentru România, eu sunt convinsă că actualul Guvern se axează pe fondurile europene, pentru că ele contribuie cu 70% la nivelul total al investițiilor publice din România”, a mai spus Corina Crețu.

 


Ultimele stiri
Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…