Confidenţialitate


Coliziune între un TIR și un autobuz cu muncitori pe centura Aradului


Coliziune între un TIR și un autobuz cu muncitori pe centura Aradului

Zece persoane aflate într-un autobuz au fost rănite, în noaptea de joi spre vineri, pe centura rutieră a municipiului Arad, în urma unei coliziuni cu un TIR.

Victimele sunt muncitori care plecau acasă de la o fabrică din zonă, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Călin Domşa, a declarat că la faţa locului au fost mobilizate trei unităţi SMURD, un echipaj de descarcerare şi trei echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

“În urma coliziunii dintre autobuz şi TIR, au rezultat zece victime cu răni minore, dar care au fost transportate la spital pentru evaluare. Autobuzul se deplasa cu muncitori care au ieşit din schimb de la o fabrică din Zona Industrială Arad”, a precizat sursa citată.

Poliţiştii vor stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.


Ultimele stiri
Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO

Ministrul Culturii retrage proiectul pilot care le-ar fi impus actorilor să raporteze în scris activitatea de la teatru:…

Romsilva a câştigat definitiv procesul pentru cele 43.000 de hectare de pădure retrocedate ilegal | AUDIO

Gorj: O fetiță în vârstă de patru ani, adusă inconștientă la spital de mama ei. Medicii au anunțat…

Curtea de Apel București respinge cererea de suspendare a numirii lui Dacian Dragoș la CCR, dar admite sesizarea…