Confidenţialitate


Cod portocaliu de ploi abundente în 9 județe


Cod portocaliu de ploi abundente în 9 județe

Meteorologii au emis un cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosfericã accentuatã, valabil în 9 județe din țară.

Atenționarea intră în vigoare marți, pe 24 mai, la ora 16:00 și expiră miercuri, pe 25 mai, la ora 21:00.

În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosfericã va fi accentuatã în cea mai mare parte a ţãrii. Vor fi averse, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindinã. În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantitãţile de apã vor depãşi 20…25 l/mp şi izolat, 40 – 50 l/mp.

În seara zilei de marţi (24 mai) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (24/25 mai), manifestãri specifice instabilitãţii atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei, inclusiv în zona Municipiului Bucureşti.
cod portocaliu

Codul portocaliu extins

O a doua atenționare cod portocaliu intră în vigoare marți, 24 mai, la ora 22:00 și expiră miercuri, pe 25 mai, la orele 15:00.
Marţi noaptea (24/25 mai) şi pe parcursul zilei de miercuri (25 mai) în zona de munte a judeţelor Suceava, Neamţ, Bacãu, Vrancea, Buzãu, Prahova, Covasna, Braşov şi Sibiu se vor acumula cantitãţi de apã care vor depãşi 50 l/mp şi izolat 80 l/mp.

Ultimele stiri
Iaşi: Aproximativ 30 de câini au murit într-un incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Grajduri

Explozie neurmată de incendiu într-un bloc din Târgovişte

Mehedinţi: Incendiu într-un bloc din Vânju Mare | Au fost evacuate mai multe persoane şi animale

Victorie dramatică pentru FC Argeş cu Dinamo, în Superligă

Papa Leon a sosit în Uruguay, prima etapă a unui turneu intens în America Latină

Amenințare cu bombă într-un tren spre Brașov. Un bărbat a fost amendat cu 4 mii de lei |…

Mihaela Bilic, avertisment de Black Friday: De ce nu ar trebui să cumpărăm alimente doar pentru că sunt…

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în SUA pentru deținere de materiale pornografie cu minori, inclusiv fotografii cu el…

Judecătorul Costin Andrei Stancu a demisionat de la conducerea Curții de Apel Pitești, după ce a fost sancționat…

Noi reguli pentru motociclete și mopede, în vigoare din 6 noiembrie. Autoritățile locale, obligate să amenajeze locuri de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează