Confidenţialitate


Cod galben de vreme instabilă, sâmbătă, în Moldova şi în zone din Transilvania, Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi local în Maramureş


Cod galben de vreme instabilă, sâmbătă, în Moldova şi în zone din Transilvania, Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi local în Maramureş

Cod galben de vreme instabilă în Moldova şi în zone din Transilvania, Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi local în Maramureş.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabilă sâmbătă, în intervalul orar 12.00-23.00.

Avertizarea meteorologică vizează Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei şi a zonei de munte, local în Maramureş, în sudul Olteniei şi în nord-vestul Dobrogei.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (cu viteze ale vântului de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni.

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

De asemenea, ANM a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabilă de sâmbătă, ora 23.00 până duminică, ora 8.00.

Potrivit meteorologilor, zonele afectate sunt centrul şi estul Moldovei, estul Munteniei şi Dobrogea.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în prima parte a nopţii în centrul şi estul Moldovei, apoi în estul Munteniei şi Dobrogea. Aceasta se va manifesta prin ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…60 km/h) şi izolat grindină de mici dimensiuni.

În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.


Ultimele stiri
Liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Astăzi nu este loc pentru creșteri de taxe și impozite. Povara este mult prea…

București: Noi reguli pentru cei care folosesc trotinetele electrice închiriate. Amenzi de până la 10.000 de lei |…

Constanța: Sarcofagul unui copil din perioada romană, găsit de cercetători. Ce obiecte au găsit arheologii în interior |…

Bucureștiul va avea o nouă arie naturală protejată: Valea Saulei, habitat pentru vidre și peste 80 de specii…

Șoferița care a ucis-o pe Anastasia, o fetiță de patru ani, condamnată la cinci ani și șase luni…

Ministerului Afacerilor Externe l-a convocat la sediul instituției pe ambasadorul Federației Ruse la București, după actul de sabotaj…

CTP, despre cazul studentelor care ar fi fost abuzate sexual de Alexandru Toader: Aceste fete „au foarte puțină…

Povestea lui Harry Kane, fotbalistul englez care a câștigat Balonul de Aur. Niciun trofeu în deceniul petrecut la…

Vaccinurile antigripale, din nou disponibile pentru farmacii. Alte 500.000 de doze sunt așteptate în noiembrie | AUDIO

Premierul Luca Niculescu, mesaj pentru oamenii de afaceri: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează