Confidenţialitate


Cod galben de viscol și zăpadă la munte, de joi până sâmbătă


Cod galben de viscol și zăpadă la munte, de joi până sâmbătă

Meteorologii anunță ninsori importante și strat consistent de zăpadă în zona montană, de joi până sâmbătă. Zăpada va fi însoțită de viscol, informează Mediafax.

Începând de joi de la ora 2.00 până sâmbătă la ora 10.00, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge și vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70-80 km/h.

Ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea va scădea semnificativ. Stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Totodată, în nordul Olteniei și al Munteniei temporar va ploua, iar în intervalul menționat se vor acumula cantități de apă de 20-25 l/mp și, izolat, 30 l/mp.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…