Confidenţialitate


Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara


Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de averse, vijelii şi grindină, valabilă până miercuri seara în 40 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, de luni, ora 10:00 şi până miercuri, ora 23:00, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi izolat 35 – 40 l/mp.

În special luni, disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, unde indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, avertizează ANM.

Pe de altă parte, luni, între orele 12:00 şi 23:00, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 – 60 l/mp.

Potrivit meteorologilor, de la ora 10:00 şi până marţi, ora 10:00, în Moldova, nordul şi vestul Munteniei precum şi în Oltenia, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi posibil grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează