Confidenţialitate


Cod galben de ploi și vijelii în weekend


Cod galben de ploi și vijelii în weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în trei sferturi din ţară, precum şi o informare de vreme rea în restul teritoriului.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 iulie, ora 16:00 – 9 iulie, ora 21:00, în 31 de judeţe, va fi în vigoare atenţionarea Cod galben. Astfel, în zonele deluroase şi montane, precum şi în Oltenia, Transilvania şi local în Muntenia, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 70 l/mp.

De asemenea, începând de sâmbătă, de la ora 12:00, şi până luni la ora 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 30 – 40 l/mp.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu