Confidenţialitate


Cod galben de ninsori și ger pentru sud-estul țării


Cod galben de ninsori și ger pentru sud-estul țării

Meteorologii au emis o atenționare de ninsori, intensificări ale vântului și temperaturi scăzute, pentru 10 județe din sud-estul țării.

Codul galben este valabil de mâine, la ora 14.00, până luni la ora 12.00.

Ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproape 10 centimetri.

În Oltenia şi vestul Munteniei, vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50 – 55 km/h, iar în sudul Banatului 60 – 70 km/h, viscolind zăpada.

Atenționarea vizează județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și jumătatea sudică a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița.

Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor. În estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî, local, sub -15 grade.

În sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni, iar vântul va sufla cu 40 – 45 km/h, potrivit ANM.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează