Confidenţialitate


Cod galben de ninsori


Cod galben de ninsori

Din această dimineață și până la ora 20:00, în Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55…60 km/h, iar pe creste peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Weekend cu precipitații în aproape toată țara

Precipitațiile se vor extinde treptat și vor cuprinde pe parcursul zilei de duminică centrul, sudul și estul țării, unde se vor cumula pe arii restrânse 15-20 l/mp. Va ploua, iar în Transilvania și trecător în Moldova vor fi precipitații și sub formă de lapoviță sau ninsoare.

În majoritatea zonelor, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50-60 km/h.

În a doua parte a nopții de duminică spre luni și în dimineața zilei de luni, în regiunile intracarpatice și izolat în rest, se va produce brumă.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu