Confidenţialitate


COD GALBEN de instabilitate atmosfericã accentuatã și ploi însemnate cantitativ


COD GALBEN de instabilitate atmosfericã accentuatã și ploi însemnate cantitativ

Atenționarea este în vigoare între 26 iulie, ora 20:00, până pe 27 iulie, ora 20.00.

În Muntenia, Moldova şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã.

Vizate sunt 22 de judeţe: Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi municipiul Bucureşti.

Vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindinã.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantitãţi de apã ce vor depãşi 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala în dupã-amiaza zilei de miercuri, 26 iulie, şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, iar în Dobrogea, îndeosebi în a doua parte a zilei de joi, 27 iulie, şi în cursul nopţii de joi spre vineri, 27 spre 28 iulie.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,  Administraţia Naţionalã de Meteorologie va actualiza prognoza.


Ultimele stiri
Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează