Confidenţialitate


Cluj: Primul preot vaccinat anti-COVID îi îndeamnă pe oameni să-i urmeze exemplul | AUDIO


Cluj: Primul preot vaccinat anti-COVID îi îndeamnă pe oameni să-i urmeze exemplul | AUDIO

Primul preot din Cluj care s-a vaccinat împotriva COVID-19 îndeamnă pe toată lumea să îi urmeze exemplul.  Preotul, medic de profesie, conduce un centru de paliație și a trecut deja prin infecția cu SARS-CoV-2.

Preotul Bogdan Chiorean, medic de profesie, care conduce Centrul Paliatiuv Sfântul Nectarie,  e primul preot din Cluj vaccinat împotriva coronavirusului.

Deși a avut boala, preotul a decis să se vaccineze și așteaptă revenirea la viața de dinainte de pandemie, mai ales că la centrul de paliație pe care îl conduce, rudele pacienților nu au voie să stea alături de cei dragi.

„M-am vaccinat în primul rând pentru că îmi doresc ca, asemeni tuturor locuitorilor planetei, ca această pandemie să înceteze. Apoi, m-am gândit cel puțin la cei 500 de pacienți din centrul paliativ unde lucrez care, în 2020, au decedat fără cei dragi alături”, a declarat preotul Chiorean.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

  • Cătălin Suciu

Sursa foto: Facebook/Bogdan Chiorean


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează