Confidenţialitate


CLUJ: Aplicație mobilă pentru turiști


CLUJ: Aplicație mobilă pentru turiști

O aplicație mobilă care oferă informații în timp real în privința mijloacelor de transport în comun din Cluj, a fost lansată oficial și se adresează în mod special turiștilor.

Aplicația numită CTP Cluj (Compania de Transport Public)te ajută să circuli cât mai eficient cu mijloacele de transport în comun din oraș și este destinată în mod special turiștilor.

În condițiile în care numărul acestora a crescut semnificativ în ultimii ani datorită numeroaselor festivaluri și evenimente organizate aici, aplicația CTP Cluj vine în sprijinul celor ce vizitează orașul.

Dacă ajungi la Cluj și vrei să vezi un obiectiv turistic, îți descarci aplicația, cauți numele străzii și primești în timp real toate alternativele să ajungi pe strada respectivă: care este prima stație, cea mai apropiată, ce autobuz, microbuz sau tramvai trebuie să iei, în cât timp ajung la tine și cât timp faci pe drum până la destinație.

Aplicația poate fi descărcată din sistemele de operare iOs sau Android.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu